35 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialFugarul Dinel mai contestă o arestare

Fugarul Dinel mai contestă o arestare

Arestarea a fost decisă în acelaşi dosar, Transgaz Mediaş, în care judecătorul a refuzat la începutul anului să-i interzică lui Dinel să părăsească ţara

După ce şi-a schimbat numele şi a dispărut subit de sub nasul autorităţilor, fostul preşedinte al SIF Oltenia, Dinel Staicu, s-a ales recent cu un nou mandat de arestare de 30 de zile, pe care avocaţii săi îl vor contesta astăzi la Tribunalul Bucureşti, în lipsa clientului. Mandatul dat de magistraţii de la Judecătoria Sectorului 2 vine în contextul judecării lui Staicu (devenit între timp Nuţu) în dosarul Transgaz Mediaş, în care fugarul este acuzat de procurori că a prejudiciat compania de stat cu aproape 11 milioane euro.

Deşi a fost condamnat definitiv la şapte ani de puşcărie pentru devalizarea Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR), de câteva săptămâni Dinel Staicu este de negăsit. Aceasta, cu toate că dispariţia afaceristului craiovean s-a produs în timp ce era implicat în două procese paralele (Transgaz Mediaş şi BIR), şi suferise deja două condamnări succesive la închisoare.

 

Dosarul care nu a blocat fuga lui Dinel

Cert este că evoluţia dosarului Transgaz Mediaş, în care avocaţii lui Staicu contestă astăzi mandatul de arestare preventivă, ar fi putut împiedica la un moment dat fuga omului de afaceri. Astfel, mandatul de arestare emis de Judecătoria Sectorului 2 vine după ce acelaşi magistrat care soluţionează cauza „Transgaz Mediaş” a respins, la începutul acestui an, cererea procurorilor DNA de impunere faţă de Dinel Staicu a interdicţiei de a părăsi ţara, după ce procurorii anticorupţie aflaseră despre intenţia fostului şef al SIF Oltenia de a-şi schimba numele.  În dosarul aflat pe rolul pe Judecătoriei Sectorului 2, procurorii DNA l-au trimis în judecată încă din 2007 pe Dinel Staicu, alături de fostul director al Transgaz, Aurel Coconea, dar şi de alţi câţiva complici, toţi fiind acuzaţi de prejudicierea societăţii de stat cu 11 milioane de euro. Dosarul a stagnat destul de mult după ce instanţele din Bucureşti şi Craiova nu au putut stabili cine este competent să judece cauza. În cele din urmă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că dosarul trebuie judecat de Judecătoria Sectorului 2.

 

 

Cele mai citite

Scandal uriaș în fotbalul sud-coreean! Poliția a descins la sediul Federației

Poliția din Coreea de Sud a efectuat percheziții la sediile Federației de Fotbal, în cadrul unei anchete privind modul în care a fost numit...

Comerțul cu amănuntul pierde teren: vânzările sunt în scădere față de anul trecut, deși iunie a adus un ușor avans lunar

Cele mai mari reduceri au fost înregistrate la produsele nealimentare, unde volumul vânzărilor a scăzut cu peste 7%Comerțul cu amănuntul din România a înregistrat...

Retailul românesc încetinește: mai puține malluri și parcuri comerciale noi în 2026, dar 2027 poate aduce un record

Pentru retaileri și dezvoltatori, principala provocare este adaptarea la un consumator care analizează mai atent fiecare achizițiePiața de retail modern din România traversează o...
Ultima oră
Pe aceeași temă