17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialFrigul a ucis 35 de copii în Afganistan, în două zile

Frigul a ucis 35 de copii în Afganistan, în două zile

Un număr de 35 de copii au murit de pneumonie în decursul a două zile din cauza frigului, într-o provincie muntoasă din nord-estul Afganistanului, a anunţat luni un reprezentant local, relatează AFP, potrivit Mediafax.

În urmă cu o săptămână, Guvernul anunţase deja că cea mai grea iarnă înregistrată în ultimii 15 ani în Afganistan a dus la moartea a aproximativ 40 de copii.

“Un număr de 35 de copii au murit de pneumonie din cauza frigului puternic din ultimele două zile” în patru districte din provincia Badakhshan, a declarat Noor Khawrin, un oficial al Ministerului Sănătăţii.

Din cauza ninsorilor abundente, “am reuşit să instalăm câteva dispensare mobile de urgenţă” pentru a ajuta oamenii, a mai menţionat acesta.

Pe 19 februarie, Ministerul afgan al Sănătăţii Publice anunţase că 40 de copii au murit într-o perioadă de o lună din cauza frigului şi a ninsorilor, între care 24 într-o tabără de sinistraţi din Kabul care adăposteşte câteva mii de persoane.

 

Cele mai citite

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...

Rusia – Ucraina, ziua 778: Zelenski confirmă că summitul de pace din Elveția va avea loc în iunie

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat, astăzi, pe reţelele sale de socializare, că la Burgenstock, în Elveţia, va avea loc, în 15 şi 16...
Ultima oră
Pe aceeași temă