22.8 C
București
luni, 15 iunie 2026
AcasăSpecialFraude pe internet cu maşini-fantomă

Fraude pe internet cu maşini-fantomă

Peste 100 de percheziţii au avut loc concomitent în mai multe oraşe ale României pentru anihilarea a trei grupări infracţionale care intermediau licitaţii fictive pe internet. Aproximativ 50 de persoane au fost reţinute ieri. Prejudiciul estimat este de peste 10 milioane de dolari, numărul persoanelor păgubite fiind de 800. Comisarul Iulia Sârbu, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Argeş, ne-a explicat modul în care erau păcăliţi clienţii străini: „Pe pagini de internet care nu erau altceva decât clone ale site-ului de licitaţii online e-bay, hackerii români scoteau la vânzare maşini foarte scumpe, precum Lexus sau Infinity, sau chiar avioane.

Pentru a-i prinde în plasă pe eventualii clienţi străini, românii mimau existenţa unor call centers, rugându-i pe străini să «apese tasta 1» pentru un anumit tip de produs, «tasta 2» pentru a fi transferat la un operator”. Produsele scoase la vânzare nu existau în realitate, dar clienţii trimiteau bani în conturile indicate de hackerii români.

Mai simplu de prins decât de condamnat

Procedura de condamnare definitivă a unui hacker este greoaie, deoarece trebuie citate persoane care locuiesc, spre exemplu, în diferite colţuri ale SUA, iar citarea lor este adesea imposibilă. În aceste cazuri, este nevoie ca o persoană din cadrul ambasadei să îi reprezinte.
În România, operaţiunea de filare a persoanelor implicate în aceste grupuri infracţionale s-a derulat pe parcursul a doi ani şi jumătate în mai multe oraşe: Piteşti, Vâlcea, Bucureşti, Dră–gă-şani, Brăila. Percheziţii în paralel cu cele din România au avut loc în Praga şi în oraşe din SUA, deoarece reţelele acţionau şi în aceste zone. La percheziţii au participat peste 300 de ofiţeri DIICOT, 70 de poliţişti de la structurile operative şi de la Rutieră, precum şi 400 de jandarmi.

Cele mai citite

S-au rugat împreună după 7-1! Gestul neașteptat care a surprins la Campionatul Mondial

Jucătorii Germaniei și ai naționalei din Curacao au oferit unul dintre cele mai neobișnuite momente de la Campionatul Mondial 2026 după fluierul final al...

Germania a făcut spectacol la Mondial! Curacao a încasat șapte goluri într-un meci fără istoric

Germania a obținut cea mai categorică victorie de la Campionatul Mondial 2026, după ce a învins Curacao cu scorul de 7-1 în prima etapă...

Gol în minutul 90 și explozie de bucurie! Coasta de Fildeș a dat lovitura în duelul decisiv pentru calificare

Coasta de Fildeș a debutat cu victorie la Campionatul Mondial 2026, impunându-se cu 1-0 în fața Ecuadorului după un meci echilibrat și spectaculos din...
Ultima oră
Pe aceeași temă