27.7 C
București
sâmbătă, 8 august 2026
AcasăSpecialFratele Roger a plecat pe ultimul drum

Fratele Roger a plecat pe ultimul drum

Sub un cer plumburiu, peste 10.000 de persoane s-au adunat ieri la Taize, in centrul Frantei, pentru a participa la funeraliile fratelui Roger, fondatorul comunitatii ecumenice din localitate, ucis saptamana trecuta de o romanca, in timpul slujbei.
Ceremonia religioasa din Biserica Reconcilierii, devenita neincapatoare, a fost oficiata de reprezentantul Vaticanului, cardinalul Walter Kasper, si a durat doua ore. Mii de persoane au urmarit slujba pe un ecran imens, instalat in fata bisericii construite in 1962 de staretul de la Taize. Printre cei care i-au adus un ultim omagiu fratelui Roger s-au aflat presedintele Germaniei, Horst Kohler, ministrul francez de Interne, Nicolas Sarkozy, si numerosi reprezentanti ai diferitelor culte religioase din Europa. Biserica Ortodoxa Romana a fost reprezentata de episcopul-vicar Marc Nemteanul.
Fratele Alois, succesorul fratelui Roger in fruntea comunitatii de la Taize, a gasit puterea sa se roage si pentru cea care a savarsit abominabila crima: „Dumnezeu al bunatatii, Ti-o incredintam spre iertare pe Luminita Solcan, care, intr-un gest bolnav, a pus capat vietii fratelui nostru Roger. In numele lui Cristos cel rastignit, iti spunem: Tata, iart-o, ca nu stie ce-a facut. Sfinte Duh, ne rugam si pentru oamenii din Romania, pentru tinerii romani care ne-au daruit atat de mult la Taize”. Intr-o atmosfera de profunda piosenie, circa 90 de frati ai comunitatii au luat loc in bancile asezate de-a lungul corului, apoi cinci dintre ei au adus sicriul din lemn in care odihneste fratele Roger, pe numele sau laic Roger Schutz, care a fost de confesiune protestanta.
Trupul neinsufletit al fratelui Roger a fost inhumat in cimitirul din localitate, langa mica biserica unde, in anii '40, acesta a pus bazele comunitatii monahale.

Cele mai citite

Plimbare pe Faleza Dunării: una dintre cele mai frumoase zone din Galați

Dacă există un loc care definește cel mai bine Galațiul, acela este, fără îndoială, Faleza Dunării. Considerată una dintre cele mai lungi și mai...

Horoscop 8 august 2026. O etapă importantă se încheie, iar pentru unele zodii începe un nou capitol

Horoscop 8 august 2026. Ziua aduce pentru cele 12 semne zodiacale o perioadă în care răbdarea, transformarea și capacitatea de a privi lucrurile dintr-o...

Confort termic pe timpul verii cu soluțiile de climatizare de la Casa Instalatorului

Verile tot mai călduroase pun presiune pe orice locuință. Dacă stai la ultimul etaj sau ai ferestre mari orientate spre...Source link
Ultima oră
Pe aceeași temă