In timp ce in Rusia si China stanga radicala a murit, ea este vie in Franta.
Acum cinci ani, au fost cinci candidati la presedintie situati la stanga partidului socialist. Anul acesta sunt sase.
In ordine crescatoare, mai intai vine Gerard Schivardi, cotat sub 1%, care candideaza din partea Partidului Muncitorilor. Vrea sa nationalizeze bancile. Urmeaza candidatul verzilor, Dominique Voynet, cu 1%. Avand in vedere ca inima verzilor francezi este Daniel Cohn-Bendit, se intelege ca verdele in Franta este cu totul alta culoare. Urmeaza Marie-George Buffet, liderul si candidatul batranului Partid Comunist, stalinist, cu 2% din intentiile de vot. Doreste ce doresc toti comunistii. Acestia doi din urma sunt "moderatii" stangii radicale. Ceea ce urmeaza e cu adevarat radical.
Pe locul al treilea si medalie de bronz, Arlette Laguiller, lidera Luptei Muncitoresti. La a saptea candidatura, Arlette ramane fidela idealurilor trotkiste si crede ca solutia la inceputul secolului XXI este revolutia permanenta a clasei muncitoare, cum altfel, oprimata. 2% dintre francezi cred la fel.
Numarul doi in top, o mai veche cunostinta, vedeta absoluta a miscarii antimondialiste, José Bové. Spre deosebire de ceilalti, Bové cultiva o specie diferita si relativ noua de radicalism de stanga: militantismul postmodern. El vrea "o insurectie electorala impotriva liberalismului economic si o revolutie sociala, feminista, democratica, antirasista si ecologica". si gastronomica si paranormala, am fi tentati sa adaugam, ca la postmoderni tot nu conteaza faptele si logica. 2,5%. Locul unu si campionul revolutiei comuniste, celalalt paratrotkist celebru, Olivier Besancenot. La 33 de ani, candideaza a doua oara din partea Ligii Comuniste Revolutionare si doreste nici mai mult nici mai putin decat abolirea institutiei prezidentiale si incetarea achitarii datoriilor externe ale Frantei.
La sfarsit, o cifra: un sondaj realizat in 2005 arata ca numai 36% dintre francezi cred ca cel mai bun sistem economic este capitalismul. In China procentul este de 75%.
Planul Ségolène
Ea propune, printre altele: cresterea salariului minim cu 20%, cresterea ajutorului de somaj, sporirea numarului de locuri de munca subventionate de stat, abolirea legislatiei de liberalizare a pietei de munca, renationalizarea utilitatilor publice, cresterea impozitelor pe dividende. si asta este considerat in Franta mainstream.
Care centru?
In Franta, traditia antiliberala nu este rezervata stangii. Jacques Chirac, care ar trebui sa reprezinte zona de centru-dreapta, a numit liberalismul economic "o noua forma de comunism care va ajunge ca si comunismul la groapa de gunoi a istoriei". "Centristul" FranIois Bayrou, are un consilier economic, Jean Peyrelevade, care a scris recent in Le Monde despre capitalism ca "nu este durabil, pentru ca este incompatibil cu echilibrul ecologic al globului si pentru ca genereaza inegalitati excesive".
