24.7 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăSpecialFranţa. Extrema dreaptă, pe val

Franţa. Extrema dreaptă, pe val

Carismatica lideră a partidului Front National a punctat la populaţie cu poziţiile ei clare împotriva islamului, globalizării, imigranţilor şi pactului Schengen.

După ce în primul sondaj realizat de cotidianul Le Parisien, Le Pen ar putea obţine 23% din voturi, devansându-i atât pe Nicolas Sarkozy cât şi pe posibila candidata socialistă Martine Aubry – amândoi având 21%, un al doilea sondaj confirmă aceste date. Conform acestuia, realizat de acelaşi ziar, Le Pen ar putea obţine 24% din voturi, urmată de socialistul Dominique Strauss-Kahn, actualul preşedinte al Fondului Monetar Internaţional, cu 23% şi Sarkozy, cu 21%.

Partidele tradiţionale, în stare de şoc

Primele reacţii ale politicienilor francezi trădează nu atât lipsa acestora de explicaţii pentru ascensiunea lui Le Pen, cât lipsa de idei cum ar putea fi oprită această ascensiune. Bernard Debré, un parlamentar al partidului de guvernământ UMP, recunoaşte deschis: „rezultatul acestui sondaj mă sperie”. Fostul şef al socialiştilor francezi, François Hollande, numeşte cifrele”alarmante”. Ţinta multor voci critice a devenit însuşi Sarkozy, acuzat că ar alimenta fricile populaţiei; aceasta este atât părerea fostului ministru al transporturilor, Dominique Boussereau, care afirmă că „nu ar mai trebui să căutăm alegătorii în spectrul extremei drepte”, cât şi a fostului premier Dominique de Villepin, care susţine că discuţia despre identitatea naţională, romi şi pericolul islamic ar fi trimis alegătorii în braţele partidului lui Le Pen. O nouă strategie nu se întrezăreşte însă nicăieri: Jean-François Copé, preşedintele UMP, cere partidului său doar să „îşi păstreze calmul”.

Cele mai citite

Când este cel mai bun moment pentru a cumpăra rochia de mireasă? 

We use technologies like cookies to store and/or access device information. We do this to improve browsing experience and to show (non-) personalized...

TAROM riscă să piardă ajutorul de stat. Comisia Europeană cere dovada viabilității până la finalul anului

Noua conducere a TAROM și-a asumat ca, până la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie, să trimită Comisiei Europene un proiect actualizat al...

Kavinsky a fost găsit mort în locuința sa din Paris. DJ-ul francez avea doar 50 de ani

DJ-ul și muzicianul electropop francez Kavinsky, cunoscut în special pentru piesa „Nightcall”, inclusă pe coloana sonoră a filmului de succes „Drive” din 2011, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă