Președintele francez Francois Hollande a declarat, duminică, că economia Franţei începe să-şi revină şi va permite guvernului să reducă taxele, relatează Reuters, citat de B1TV.
"Efortul pentru realizarea reformelor nu s-a încheiat, dar recuperarea economică începe să apară. Această etapă va conduce la o creştere economică mai puternică, la competitivitate mai bună şi la o redistribuire a puterii de cumpărare prin taxe mai reduse", a afirmat Hollande.
În timpul campaniei electorale, Hollande a promis că se va concentra în primii ani ai mandatului asupra consolidării finanţelor Franţei, urmând ca după ce deficitul bugetar intră pe o pantă descenedentă să lucreze la îmbunătăţirea puterii de cumpărare a populaţiei.
Vineri, Parlamentul francez a aprobat un plan cu un impact de 50 de miliarde de euro care vizează reducerea până în 2015 a deficitului bugetar al Franţei în limita de 3% din PIB acceptată în UE.
Economia Franţei a crescut cu 0,2% anul trecut, după stagnare în 2012 şi un avans de 2% în 2011.