16.7 C
București
marți, 28 septembrie 2021

FOTO ONG-urile către Guvern: „Daţi-ne bani europeni, nu monezi!”

O cutie a milei a apărut, miercuri, în faţa sediului instituţiei care se ocupă cu direcţionarea fondurilor europene către organizaţiile interesate să le atragă. Zeci de reprezentanţi ai unor astfel de organizaţii au umplut acea cutie de carton cu monezi, vrând să atragă atenţia că recentele decizii luate de aşa-numita Autoritate de Management (AM) pot să blocheze proiecte în valoare de sute de milioane de euro – bani destinaţi persoanelor cu dizabilităţi, copiilor în pericol de abandon şcolar sau şomerilor aflaţi în căutare unui loc de muncă.

Este vorba despre Programele Operaţionale Sectoriale pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) – proiecte pentru a căror prefinanţare AM a plătit, din decembrie 2008 până în august 2011, 600 de milioane de euro. Iniţial, AM acorda prefinanţări de circa 30 la sută din valoarea totală a proiectelor. Însă, printr-un ordin emis la sfârşitul lunii august, Guvernul a decis ca plafonul respectiv să fie coborât la 10 la sută, bani daţi în cel puţin două tranşe. ONG-urile afectate acuză că AM le-a dat un răgaz de doar trei zile să accepte noile condiţii contractuale, în caz contrar trebuind să returneze banii. Reprezentanţii AM transmit că decizia lor „respectă reglementările naţionale şi europene” în domeniu şi că vine după ce doar 14 la sută din totalul fondurilor POS DRU acordate până în prezent au fost cheltuite cu justificare (rambursare) de cei care le-au atras. Cealaltă parte arată însă că întârzierile rambursărilor vin tot dinspre stat, care tocmai a decis ca plata rambursărilor să se poată face în 45 de zile, în loc de 30.

Protestul de miercuri al ONG-urilor afectate a durat două ore, timp în care câţiva reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale au fost primiţi în audienţă. „Ne-au transmis că ei ne-ar acorda şi 50 la sută prefinanţare, dar că nu există bani la buget. În schimb, ne-au sugerat să depunem cererile de rambursare mai repede”, a precizat, la finalul întâlnirii, Oana Preda, reprezentanta Coaliţiei ONG-urilor pentru Fondurile Structurale.

ONG-urile sunt suţinute în acţiunea lor şi de către Confederaţia Sindicală Cartel ALFA. Iniţiatorii acestui protest au în plan inclusiv să dea în judecată statul pentru decizia-problemă, Ordinul 1995 din 23.08.2011. Până atunci însă, aceştia aşteaptă înfiinţarea noului Minister al Fondurilor Europene. Conform datelor de pe site-ul AM POS DRU, în acest moment există aproape 2.800 de proiecte aprobate la nivel naţional. 

Claudiu Berbecehttp://claudiu-berbece
Claudiu Berbece, reporter Rl online
Ultima oră
Pe aceeași temă