12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialFOTO: Despre LOCUL POTRIVIT. Unde călătorim, în funcţie de pasiunile noastre

FOTO: Despre LOCUL POTRIVIT. Unde călătorim, în funcţie de pasiunile noastre

Fiecare persoană pasionată de un anumit sport îl poate practica aproape oriunde în condiţii precare şi doar în anumite locuri în condiţii de lux. Preţul este şi el un factor determinant în alegerea destinaţiilor pentru vacanţă. Prin urmare, chiar şi România pare să fie o destinaţie aleasă cu precădere de o anumită categorie de turişti din Occident.

Echitaţie în Italia

În sudul oraşului Napoli există un parc naţional cu peisaje uimitoare, care se întinde pe cea mai mare parte a regiunii Cilento. Aceasta pare destinaţia perfectă pentru cei care practică echitaţia şi adoră traseele care străbat sate vechi şi pitoreşti, plantaţii de măslini, regiuni de coastă şi dealuri impozante. Rutele din Cilento sunt perfecte pentru începători, precum şi pentru cei care vor să simtă nu doar plăcerea celor câteva ore de echitaţie, ci şi o mostră din cultura italiană.

Spre exemplu, cazarea, mâncarea şi caii îţi pot fi oferiţi de către ferma I Moresani ai cărei proprietari se mândresc cu faptul că produsele lor sunt ecologice, relatează The Guardian. Şapte nopţi all-inclusive şi 14 ore de călărie costă aproximativ 660 de euro. Preţul nu include biletul de avion până la Napoli.

Canotaj în Suedia

Regiunea suedeză Dalsland se află la nord de Goteborg. Lacurile interconectate şi vasta reţea forestieră le oferă turiştilor posibilitatea de a combina aventura şi relaxarea. Companiile locale de turism vă pot oferi câteva nopţi sub cerul liber. Fiţi fără grijă, condiţiile sunt dintre cele mai bune, iar punctele sanitare se află la doar o aruncătură de băţ. În plus, focul de tabără şi poveştile turiştilor vă pot transpune într-o lume pe care o credeaţi pierdută din clipa în care aţi renunţat să mai mergeţi pe traseele din Carpaţi.

Ciclism în Franţa

Franţa are o tradiţie fascinantă în ceea ce priveşte ciclismul. Turul Franţei este cea mai titrată competiţie de ciclism din lume şi se bazează pe o infrastructură de vis. În Occident, cicliştii sunt printre cele mai protejate „specii” din trafic. În plus, în aproape toate trenurile regionale din Franţa există spaţii amenajate pentru biciclete. Pentru a beneficia de un astfel de spaţiu, proprietarii bicicletelor nu trebuie să plătească nimic în plus pentru a le transporta acolo de unde şi-au propus să înceapă călătoria pe două roţi.

Dacă doriţi să călătoriţi cu un tren de mare viteză, aveţi nevoie de o bicicletă pliabilă pentru a scăpa de eventualele complicaţii legate de depozitarea ei sau de plata unei taxe suplimentare pentru transport. Franţa investeşte în ciclism, iar reţeaua de rute special amenajate se află în continuă expansiune. Astfel, puteţi călători în deplină siguranţă prin toată ţara.

Mountain biking în Austria

Multe dintre traseele montane pentru cicliştii pasionaţi de mountain biking se află foarte aproape de principalele aeroporturi internaţionale. Satul Ellmau se află la o altitudine de peste 800 de metri între masivul Wilder Kaiser şi regiunea Hartkaiser. Aici aveţi de ales între o multitudine de tipuri de trasee, de la cele simple la cele mai dificile. Unele dintre ele sunt dedicate experţilor, precum şi celor pentru care riscul şi adrenalina sunt singurele opţiuni pentru vacanţă. Şapte nopţi la o fermă din Ellmau costă 650 de euro, iar preţul include cazarea, mâncarea, închirierea bicicletei şi transferul de la aeroport, precum şi un ghid local, bere şi vin. Adică aproape tot ce aveţi nevoie, cu excepţia biletului de avion. Detalii, pe upanddownhill.com.

Trasee montane în România

Dacă iubiţi muntele şi nu sunteţi alpinişti cu experienţă care doresc să cucerească masive montane de patru sau cinci mii de metri înălţime, nu merită să părăsiţi ţara noastră. România vă poate oferi tot ceea ce şi-ar putea dori vreodată o persoană pentru care drumeţia este fascinantă şi pentru care liniştea şi aspectul sălbatic al naturii reprezintă cele două ingrediente pentru o vacanţă reuşită. Traseele montane din munţii Carpaţi sunt nenumărate, însă este obligatoriu să respectaţi marcajele şi să nu vă aventuraţi pe alte tarsee decât cele pe care vi le-au pregătit salvamontiştii care s-au gândit la siguranţă înainte de toate.

Sardinia, pentru aventurieri

După ce hoardele de turişti au părăsit Italia şi înainte ca iarna să închidă orice oportunitate de vacanţă care să nu presupună o plimbare prin ploaie cu gondola, există o fereastră de timp în care vă puteţi bucura de oportunităţile oferite de plaiurile Sardiniei. În plus, toamna veţi evita situaţia de a fi arşti de vii de razele soarelui mediteranean. Lemon House se află în orăşelul Lotzorai din regiunea Oligastra, aflată pe malul estic al insulei, şi este condusă de doi italieni pasionaţi de ciclism montan şi de escaladă.

Cei doi tineri abia aşteaptă să-i înveţe pe turişti trucurile escaladei şi să organizeze excursii cu bicicletele şi sesiuni de caiac. „Casa Lemon” este locul perfect pentru iubitorii de activităţi sportive şi de adrenalină. O noapte de cazare şi micul dejun costă între 29 şi 34 de euro. Pentru detalii: peteranne.it.

Kitesurfing în Spania

Aţi putea merge în Spania doar pentru a vă bucura de soare şi de plajele impecabile. Însă marea poate însemna mai mult decât atât. Tantrum Kitesurfing se află în orăşelul Tarifa, foarte aproape de Gibraltar, unde soarele şi vântul îţi oferă condiţiile de bază pentru a practica unul dintre cele mai spectaculoase sporturi nautice inventate vreodată. Kitesurfing-ul se aseamănă cu schiul nautic, însă sportivul nu este tras de o ambarcaţiune, ci de un aşa-zis zmeu (kite) cu ajutorul căruia poate atinge viteze de peste 50 km/h şi poate „zbura”, timp de câteva secunde, până la altitudini de 10 metri.

Zmeul este, de fapt, un fel de parapantă de mici dimensiuni, iar mărimea sa trebuie să se afle în strânsă legătură cu intensitatea vântului, cu greutatea şi cu experienţa sportivului. Nu trebuie să vă faceţi griji dacă nu aţi practicat niciodată kitesurfing. Cu 795 de euro beneficiaţi de opt nopţi de cazare, de echipament şi de lecţii de kitesurfing, de asigurare medicală şi de transport până la plaja de pe care vă veţi lansa în practicarea unuia dintre cele mai noi sporturi extreme. Detalii, pe tantrumkitesurf.com.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă