9.5 C
Bucharest
Saturday, 2 December 2023
HomeSpecialFOTO: cum arată noul sediul al Antenelor

FOTO: cum arată noul sediul al Antenelor

Noul sediu provizoriu al Antena 3 a fost prezentat marţi seara de jurnalistul Mihai Gâdea, care a precizat că este vorba de două hale de mărfuri.

"Sunt atât de uimit de colegii mei, cei care în aceste zile și nopți lucrează fără încetare pentru a face posibilă această mutare. Sunt eroii mei”, a spus Mihai Gâdea, la Antena 3.

În urmă cu o lună de zile, ANAF a notificat posturile de televiziune Antena 3 şi Antena 1 să evacueze sediul din şoseaua Bucureşti-Ploieşti în termen de cinci zile lucrătoare. Fiscul a hotărât să pună în aplicare decizia instanţei în dosarul ICA, în care a fost condamnat la 10 ani de închisoare Dan Voiculescu şi s-a pus sechestru pe mai multe clădiri şi bunuri, pentru recuperarea prejudiciului de circa 60 de milioane de euro.

Cele mai citite

Conacul în care s-a hotărât Unirea, preluat de la Academia Română de CJ Galați, pentru restaurare

După zeci de ani în care a fost sediu IAS, loc de petreceri ale activiștilor PCR și motel „2 stele”, Conacul de la...

Rusia – Ucraina, ziua 647: Putin și Zelenski, strategii de întărire a armatelor

Preşedintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat un decret prin care ordonă creşterea cu 15% a numărului militarilor din cadrul armatei, dispoziţie pe care...

Primul român mort în Gaza ca prizonier al Hamas

Autorităţile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, ostatic în Fâşia Gaza, anunţă în această dimineaţă...
Ultima oră
Pe aceeași temă