22.7 C
București
joi, 12 septembrie 2024
AcasăSpecialFOTE 2015: Cine a fost portdrapelul României la deschiderea oficială. Premieră la...

FOTE 2015: Cine a fost portdrapelul României la deschiderea oficială. Premieră la această ediție

Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), ajuns la cea de a 12-a ediția, a debutat oficial în cadrul unei gale, în care portdrapelul României a fost schioarea Andra Corinne Ghislaine Caill. În acest an va avea loc o premieră, turneul fiind găzduit de două țări.

A 12-a ediţie de iarnă a turneului este organizat în premieră de două state, Austrlia și Lichtenstein, urmând ca întrecerile să aibă loc la Tschagguns (Austria), conform site-ului oficial al COSR.

Startul FOTE-2015, competiţie organizată în premiera de două naţiuni, a fost dat de Heinz Fischer, preşedintele Austriei, şi de Alois, prinţul regent al principatului Liechtenstein.

"În cadrul ceremoniei, flacăra olimpică a fost aprinsă de o fetiţă în vârstă de opt ani, Chiara din Balzers", scrie COSR.

Printre cele 45 de reprezentative ale ţărilor prezente la FOTE care au defilat potrivit ritualului olimpic s-a aflat şi delegaţia Romaniei, în frunte cu schioarea alpină Andra Caill.

Cele mai citite

Guvernul deschide robinetul: 573 milioane de lei, direcționate către Transporturi prin PNRR

INS: Investiţiile nete în economie au depășit în primul semestru 80 de miliarde lei În cadrul unei conferinţe de presă, susţinute la Palatul Victoria, purtătorul...

Rusia și China și-ar uni forțele dacă ar fi amenințate de SUA

Rusia a declarat miercuri că parteneriatul său cu China nu este îndreptat împotriva unor terţe ţări, dar că cele două puteri ar putea să-şi...

Adjunctul şefului Poliției Dâmbovița, pus sub control judiciar. Ce acuzații i se aduc

Adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, comisarul şef Ionuţ-Denis Pîrvu, este cercetat sub control judiciar de către DNA Ploieşti. Acesta este suspectat că...
Ultima oră
Pe aceeași temă