23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialFotbalist român pentru presa franceză: am plecat pentru a progresa

Fotbalist român pentru presa franceză: am plecat pentru a progresa

Fotbalistul Aurelian Chiţu, care a semnat în această vară un contract cu Valenciennes, a declarat, într-un interviu pentru cotidianul La Voix du Nord, că şi-a dorit să plece din România pentru a continua să progreseze.

“Venirea mea la Valenciennes a fost rapidă pentru că era cel mai bun lucru pentru mine. Totul s-a decis în urmă cu o lună sau două. Mai erau şi alte cluburi care mă doreau, dar nu ştiu care. Eu doream să plec din România pentru a continua să progresez, era necesar. Şi am primit sfaturi de la prietenul meu Florin Bratu. El mi-a zis că Valenciennes este un club bun, că trebuie să fiu serios şi să învăţ cât mai repede franceza. Mi-a vorbit şi despre suporteri. Florin este un prieten foarte bun. Acum cu atât mai mult, dar îl cunosc de mult timp”, a spus Chiţu.

El a precizat că în România pregătirile nu erau precum la Valenciennes: “Nu ne antrenam aşa. Aici antrenamentele sunt mai rapide, mai solicitante fizic. M-am acomodat foarte bine. Nu este o mare schimbare faţă de România, deşi nu a fost uşor să plec atât de tânăr. Sunt aici împreună cu vărul meu şi asta mă ajută. Vreau să învăţ rapid, îmi place mult echipa. Jucătorii sunt drăguţi cu mine, clubul este o familie. Se glumeşte mult, ca în România. Voi învăţa repede franceza pentru a înţelege totul. Voi lua lecţii la revenirea din stagiul de pregătire”, a adăugat Chiţu.

Mijlocaşul Aurelian Chiţu a semnat, în iunie, un contract pe patru sezoane cu Valenciennes. Chiţu a jucat în ultimele sezoane la Viitorul Constanţa.

Cele mai citite

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă