Fostul președinte al Egiptului, Hosni Mubarak, a fost acitat de instanța supremă a Egiptului. Judecătorii l-au găsit nevinovat de uciderea unora dintre protestatarii care au luat parte la manifestațiile din 2011, care au dus și la îndepărtarea sa de la putere, potrivit Reuters.
La finalul unei audieri prelungite, judecătorul Ahmed Abdel Qawi a anunțat: „Instanța îl declară pe acuzat nevinovat”. În primă instanță, fostul președinte egiptean a fost condamnat, în 2012, la închisoare pe viață pentru implicare în moartea protestatarilor.
Instanța a respins solicitările avocaților victimelor de a lansa proceduri civile împotriva lui Hosni Mubarak.
Astfel, victimele sau rudele nu mai au nicio posibilitate de a face apel sau recurs.
Fostul președinte era acuzat că nu ar fi făcut nimic pentru a împiedica vărsarea de sânge. În scaun rulant și purtând faimoșii săi ochelari negri, Mubarak a răspuns, din boxa acuzaților: „Așa ceva nu s-a întâmplat”.
El a adăugat că se consideră nevinovat și că istoria îl va reabilita și îl va recunoaște drept un patriot care și-a servit țara cu devotament.
În primă instanță, fostul președinte egiptean fusese condamnat, în iunie 2012, la închisoare pe viață pentru „complicitate” la moartea a 239 de manifestanți. Curtea de Casație a cerut apoi rejudecarea cazului în cadrul unui nou proces.
În 2014, Mubarak a fost achitat. Au urmat noi apeluri, dar decizia Curții de Casației este definitivă și fostul lider, acum în vârstă de 88 de ani, va fi pus în libertate.
Instanța a respins joi solicitările avocaților victimelor de a lansa proceduri civile împotriva lui Hosni Mubarak, sub acuzația de asasinat. Prin urmare, victimele și rudele nu mai au nicio posibilitate de a face apel sau recurs, potrivit Reuters.