12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialFostul ministru Daniel Funeriu ar fi fost agresat într-un club. Poliția a...

Fostul ministru Daniel Funeriu ar fi fost agresat într-un club. Poliția a deschis o anchetă

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, ar fi fost agresat de un alt bărbat într-un club din Timișoara, incident pentru care poliția a demarat o anchetă.

Potrivit Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Timiș, Ancuța Morariu, a declarat că într-un club din Timișoara a avut loc un incident, în noaptea de sâmbătă spre duminică, și că polițiștii s-au autosesizat în acest caz.

”Ne-am autosesizat după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club din Timișoara a avut loc un incident între mai multe persoane. Acum se fac verificări. Urmează să verificăm și să vizionăm imaginile de pe camerele de supraveghere. Deocamdată nu am primit și o plângere la Poliție în legătură cu incidentul”, a declarat Ancuța Morariu.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, incidentul a avut loc în clubul Heaven din Timișoara, unde fostul ministru al Educației Daniel Funeriu ar fi fost agresat de un bărbat care s-a arătat deranjat de prezența acestuia și l-a împins, arată Mediafax.

Până în prezent, Daniel Funeriu nu a făcut nicio plângere la Poliție în legătură cu acest incident, având la dispoziție 90 de zile ca termen legal.

Daniel Funeriu nu a făcut niciun comentariu pe acest subiect, până la ora transmiterii acestei știri.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă