14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialFostul director al Teatrului Naţional "Marin Sorescu" Craiova, în vizorul ANI, după...

Fostul director al Teatrului Naţional “Marin Sorescu” Craiova, în vizorul ANI, după ce a încheiat 18 contracte cu instituția pe care o conducea

Mircea Mihai Cornişteanu, fost director general şi manager al Teatrului Naţional "Marin Sorescu" Craiova, este în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate. Inspectorii ANI au constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală, în cazul lui Cornişteanu, după ce a încheiat 18 contracte între teatru și el.

Atfel, Mircea Cornişteanu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, deoarece a încheiat trei contracte (semnate atât în calitate de reprezentant legal al teatrului, cât şi în nume propriu) şi a aprobat (în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al teatrului) încheierea a 18 contracte în valoare totală de 182.153 lei, între Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova şi persoana fizică Cornişteanu Mircea-Mihai, se arată într-un comunicat ANI. 

De asemenea, întrucât în perioada exercitării funcţiilor de conducere, a îndeplinit acte prin care a obţinut, direct, foloase materiale pentru sine în sumă totală de 182.153 lei (în temeiul contractelor încheiate), Mircea Cornişteanu a încălcat şi legislaţia privind conflictul de interese în materie penală. 

În acest caz, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Mircea Cornişteanu a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul penal. 
Totodată, ANI a mai sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Ilarian Ştefănescu şi Gabriel Mănescu, persoane cu funcţii de conducere din cadrul Teatrului Naţional "Marin Sorescu" Craiova a infracţiunii de conflict de interese, întrucât, în perioada exercitării funcţiilor de conducere, aceştia au îndeplinit acte prin care s-au obţinut, direct, foloase patrimoniale pentru Mircea Cornişteanu (superiorul lor ierarhic direct). 

Conform inspectorilor de Integritate, Ilarian Ştefănescu a semnat 26 contracte încheiate între Teatrul Naţional şi persoana fizică Cornişteanu Mircea-Mihai, iar Gabriel Mănescu a semnat un contract încheiat între aceleaşi părţi (în condiţiile în care încheierea acestor contracte nu a fost aprobată de Consiliul de Administraţie al Teatrului şi nu există alte acte administrative privind aprobarea încheierii) în baza cărora Cornişteanu a încasat suma totală de 94.069 le

Cele mai citite

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

VIDEO REZUMAT. Petrolul Ploiești rămâne în Superliga. ”Lupii galbeni” au învins Oțelul lui Dorinel Munteanu

Într-o partidă din etapa a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal din România, Petrolul Ploiești a reușit să învingă echipa Oțelul Galați...

VIDEO. Real Madrid, campioană pentru a 36-a oară în La Liga

Real Madrid a cucerit titlul în La Liga în mod matematic, după ce a obținut o victorie zdrobitoare împotriva echipei Cadiz, cu scorul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă