-6.5 C
București
sâmbătă, 17 ianuarie 2026
AcasăSpecialFosta deputată UDMR, amendată penal

Fosta deputată UDMR, amendată penal

Fosta deputată UDMR Csilla Peto a primit o amendă penală de 2.000 de lei, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, după ce şi-a angajat fiica la biroul de parlamentar, informează Mediafax

În decizie, magistraţii i-au atras atenţia fostului parlamentar asupra dispoziţiilor art. 631 din vechiul Cod penal privind înlocuirea pedepsei cu amendă în caz de sustragere de la executare cu rea-credinţă.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată cu apel, tot la instanţa supremă.

Citeşte şi: UPDATE. VIDEO. Mircea Cosma, sub control judiciar, în dosarul cumnatului premierului Ponta. Vlad Cosma, urmărit penal

În decembrie 2013, fosta deputată a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind acuzată de conflict de interese.

Potrivit procurorilor, între 2008 şi 2012, cât timp a fost deputat pe lista UDMR Bihor, Peto şi-a angajat fiica în cadrul biroului parlamentar.

"În perioada februarie 2009 – decembrie 2012, fiica inculpatei a fost remunerată din bugetul Camerei Deputaţilor cu un salariu de 1.523 lei/lună", conform anchetatorilor.

Citeşte şi: UPDATE. Reacţia MAE în legătură cu situaţia deputatului UDMR, Marko Attila

Dosarul penal al fostei deputate a fost constituit ca urmare a unei plângeri Agenţiei Naţionale de Integritate.

"În urma evaluărilor demarate în noiembrie 2010, ANI a constatat că Csilla-Maria Peto a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiicei sale, Dalma Csilla Peto, din 01.02.2009 până în prezent, în cadrul Biroului Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 5 Bihor", conform ANI.

Cele mai citite

Mii de persoane protestează la Copenhaga și în alte orașe daneze împotriva lui Donald Trump

Câteva mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Copenhaga și în alte orașe din Danemarca pentru a denunța ambițiile teritoriale ale președintelui american Donald...

Guvernul are în plan pentru 2026 să absoarbă zece miliarde de euro din PNRR

Guvernul își propune să absoarbă în acest an cele zece miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat, sâmbătă,...

Bărbat de 25 de ani din București reținut pentru că a provocat beat un accident. Ce s-a mai aflat despre suspect

Un bărbat beat a provocat un accident în București. Polițiștii care au mers la locul producerii accidentului au aflat că bărbatul nu are permis...
Ultima oră
Pe aceeași temă