30.1 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecialFormula 1 va reveni în SUA în 2012

Formula 1 va reveni în SUA în 2012

Fanii Formulei 1 din Statele Unile ale Americii pot fi fericiţi, pentru că spectaculoasa competiţie şi vedetele sale se vor întoarce. Contractul a fost semnat şi data a fost stabilită: 17 iunie 2012, potrivit caranddriver.com.

Programată între Grand Prix-ul Canadei din 10 iunie 2012 şi GP-ul din Valencia, Spania, pe 1 iulie, cursa din Statele Unite se va desfăşura pe pista din Austin, Texas, aflată în prezent în construcţie. Botezată Circuitul Americanilor, pista lungă de 5,5 kilometri va fi deosebit de solicitantă, cu 20 de curbe şi cu o diferenţă de declivitate de peste 4 metri. Oficialităţile din Austin au spus că oraşul lor este suficient de mare pentru a găzdui o astfel de competiţie, iar circuitul va fi aproape de centru şi de aeroport.  

Circuitul va fi foarte diferit faţă de cel de la Indianapolis, acolo unde s-a organizat ultima cursă GP din Statele Unite în anul 2007.

Cele mai citite

Criza politică se prelungește: noul premier ar putea fi desemnat abia în septembrie

Criza politică declanșată după demiterea Guvernului Bolojan ar putea continua până în toamnă. Surse din PSD citate de Știrile ProTV.ro susțin că președintele Nicușor...

Bergodi cere întăriri după eliminarea din Europa! Antrenorul lui U Cluj solicită rezolvarea unui caz important

Cristiano Bergodi a declarat că Universitatea Cluj are nevoie de transferuri după eliminarea din turul al doilea preliminar al UEFA Conference League.Universitatea Cluj a...

Pilotul român de F-16 care a doborât două drone: „N-am știut pentru ce decolăm”

Ministerul Apărării a publicat primul interviu cu pilotul care a neutralizat două drone militare în mai puțin de 24 de ore, după pătrunderea acestora...
Ultima oră
Pe aceeași temă