23.2 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecialFondurile pentru protocol, interzise in scolile sucevene

Fondurile pentru protocol, interzise in scolile sucevene

La Suceava au fost interzise fondurile de protocol pentru examene. In acest sens, seful Inspectoratului Scolar Judetean Suceava, Petru Carcalete, a declarat ca directorii si cadrele didactice nu au voie sa se implice in strangerea de fonduri de protocol pentru examenele nationale de luna viitoare. „Potrivit Regulamentului scolar, cadrele didactice nu au voie sa adune bani de la elevi, iar in cazul in care vor fi asemenea situatii, cu siguranta acestia vor fi destituiti”, a declarat Carcalete. Totodata, inspectorul scolar general adjunct, Neculai Barba, a declarat ca managerul unitatii scolare trebuie sa asigure protocolul examenelor din fondurile scolii, fara ca acest lucru sa implice eforturi materiale din partea parintilor elevilor. In plus, acesta a adus in discutie problema colectarii de bani pentru organizarea banchetului de sfarsit de an scolar si a mentionat ca exista sesizari din partea parintilor referitoare la faptul ca in unele unitati scolare se cer sume importante de bani, de ordinul milioanelor, astfel ca a solicitat profesorilor sa fie „moderati” in astfel de actiuni.

Cele mai citite

Apele Române: România se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimele decenii

România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimele decenii, pe fondul secetei persistente și al lipsei precipitațiilor prognozate inclusiv în bazinul...

Camera Deputaților votează ajutoarele de stat pentru crescătorii de porci și bovine. Plen extraordinar de la ora 12:00

Camera Deputaților se reunește vineri, de la ora 12:00, într-o nouă ședință de plen din cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului.Pe ordinea de zi se...

Greva din spitale continuă pentru a patra zi. SANITAS: „Proiectul de lege aduce pierderi de venituri”

Greva generală din sistemul sanitar continuă pentru a patra zi, după ce negocierile dintre reprezentanții Federației SANITAS și autorități nu au dus la un...
Ultima oră
Pe aceeași temă