24.3 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialFlorea dă în judecată ministerul lui Borbely

Florea dă în judecată ministerul lui Borbely

Ministerul Mediului a respins acordul de mediu solicitat de autorităţile locale de la Târgu-Mureş pentru drumul de legătură între cartierele „Tudor Vladimirescu” şi „7 Noiembrie” care ar urma să treacă prin pădurea de la Platoul Corneşti. Răspunsul Ministerului Mediului vine la aproape două luni de la momentul depunerii documentaţiei şi după ce primarul Dorin Florea şi aleşii locali au căzut de acord asupra reducerii la maximum a suprafeţei de pădure care ar urma să fie defrişată pentru realizarea părţii carosabile.

Florea s-a enervat

„E foarte greu să calific decât un gest răutăcios, neprofesionist, abuziv şi în dispreţul târgumureşenilor. Nu poţi să respingi un proiect şi o documentaţie depusă, se poate dispune reanalizarea, dar nu respingerea”, a declarat Dorin Florea, care este de părere că decizia Ministerului Mediului de respingere a acordului de mediu pentru acest proiect are ca bază neînţelegerile sale cu ministrul Laszlo Borbely care, astfel, se răzbună. „Consider că decizia a fost luată împotriva târgumureşenilor. Răzbunarea este împotriva târgumurşenilor”, a adăugat edilul de la Târgu-Mureş. El spune că în această situaţie are o singură variantă, respectiv contestarea în instanţă a deciziei Ministerului Mediului pentru a impune astfel voinţa târgumureşenilor care susţin că este necesar un drum care să degreveze traficul rutie din centrul oraşului în lipsa unei şosele de centură. „Voi da în judecată ministerul Mediului pentru că altă soluţie nu am. Nu îmi lipseşte nici o documentaţie. Dacă eram ministru puneam eu virgula acolo unde trebuia”, a spus Dorin Florea.
Proiectul drumului prin pădurea de la Platoul Corneşti face obiectul mai multor dispute deja de ani buni. Iniţial nici măcar Consiliul Local Târgu-Mureş nu a aprobat proiectul, iar după ce consilierii locali s-au pus de acord asupra traseului, ONG-urile din Mureş au contestat în instanţă hotărârea adoptată de aleşi.

 

 

Cele mai citite

Mesaj al lui Nicușor Dan, după moartea matematicianului Florian Luca: M-a impresionat mereu intensitatea cu care trăia matematica și la maturitate

Florian Luca a fost recunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul matematicii și pentru activitatea academică desfășurată pe plan internaționalPreședintele Nicușor Dan a transmis un...

Prima lege din lume privind AI intră într-o nouă etapă. Ce reguli devin obligatorii în UE din 2 august

Uniunea Europeană aplică, din 2 august, o nouă etapă a Regulamentului privind Inteligența Artificială (AI Act), considerat prima legislație din lume dedicată reglementării utilizării...

Dunărea se apropie de un minim istoric. Autoritățile avertizează: Următoarele două săptămâni sunt decisive

Autoritățile avertizează că pot deveni necesare restricții temporare privind alimentarea cu apă, în special în mediul rural, unde numeroase fântâni sunt afectate de lipsa...
Ultima oră
Pe aceeași temă