14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialFiul muntilor

Fiul muntilor

Suspensiile sunt excelente pentru macadam sau drumuri de pământ, cu bolovani şi cu gropi. Iar capacitatea de trecere peste obstacole fără a lovi maşina pe dedesubt sau fără a o suspenda pe pietre este de top.

Multe dintre SUV-urile cumpărate de români arată bine, sunt înalte, spaţioase, le dau posesorilor un sentiment de siguranţă şi, mai ales, încredere în sine. Cocoţaţi la volan, ei pot stăpâni mai uşor şoseaua pentru că văd mai departe, pot lua decizii mai rapid şi, în general, au sub ei maşini suficient de bine motorizate încât să poată ţâşni înainte la nevoie.

Toată această fericire în a poseda un SUV se opreşte însă brusc atunci când proprietarii acestora se aruncă voioşi pe drumurile forestiere şi chiar prin noroaie, moment în care SUV-ul cu pricina va rămâne, cel mai probabil, împotmolit sau cu baia de ulei spartă, iar proprietarul îşi va petrece ore bune în încercări disperate de a-l scoate din clisă, resemnându-se apoi să fie tras de vreun tractor sau de o umilă căruţă cu cai.

Ştie să iasă din noroi

Forester este, în contextul segmentului său, un SUV diferit. N-avem de-a face cu o maşină frumoasă, deşi forma sa rustică atrage privirea cunoscătorilor mai abitir decât un SUV de asfalt. N-avem de-a face, cel puţin în varianta diesel, nici cu un performer pe şosea, căci cele 10,4 secunde necesare pentru a prinde 100 km/h nu emoţionează pe nimeni. În fine, n-avem de-a face nici cu o maşină capabilă să-i ofere satisfacţii deosebite şoferului pe drumurile cu multe viraje, din cauza ruliului accentuat şi a suspensiilor care amplifică mişcările laterale, forţând cal­marea rapidă a stilului de condus, deşi sistemele de siguranţă şi sistemul AWD inteligent vor asigura stabilitatea şi controlul maşinii pe orice vreme.

Însă este de ajuns să coteşti cu un Forester în afara drumului asfaltat, indiferent că e vorba de macadam sau de drumuri de pământ, şi senzaţiile se schimbă. Gropile şi bolovanii sunt amuţiţi de suspensiile excelente, iar şoferul şi pasagerii nu resimt câtuşi de puţin denivelările de orice fel ale drumului. Iar dacă intri cu maşina în noroi, sistemul AWD ştie să trimită suficient din cuplu la roţile cu aderenţa cea mai mare pentru a te urni din loc chiar şi din 30 de centimetri de clisă. În plus, capacitatea de trecere peste obstacole fără a lovi maşina pe dedesubt sau fără a o suspenda pe pietre este printre cele mai bune din segmentul SUV. Nu exageraţi, totuşi!

Consum bun, interior primitor

Am apreciat şi modul în care arată interiorul în echiparea XS, pielea bej şi restul materialelor folosite, laolaltă cu pavilionul vitrat având drept rezultat un interior luminos şi de bun-gust. Spaţiul este suficient de mare pentru cinci adulţi, dar şi foarte bine împărţit pentru bagajele lor. Portbagajul putea fi însă mai mare, cei 450 de litri fiind doar suficienţi pentru bagajele unei familii. Tot la minusuri ar putea fi adăugate susţinerea laterală precară şi climatizarea, care e destul de nărăvaşă în funcţionare. Puteţi opta pentru motorizarea diesel dacă vreţi să scăpaţi de neajunsul consumului mare al motorizărilor Subaru pe benzină şi să vă fie mai uşor în off-road, însă va trebui să renunţaţi în acest caz la orice pretenţii sportive. Dimpotrivă, motorizarea 2.5 turbo va fi pe placul împătimiţilor de viteză. Subaru oferă garanţie de 3 ani fără limită de kilometri, iar preţul pentru versiunea diesel de top 2.0 XS T-D începe de la 35.948 euro (inclusiv TVA), dealerii oferind discounturi destul de importante la showroom. Verdictul e simplu: fără a fi un off-roader veritabil şi fără a fi la fel de agresiv sau de exact ca varianta 2.5 turbo pe benzină, Forester diesel este demn de băgat în seamă de cei care caută o maşină capabilă să abordeze în siguranţă orice fel de drum în orice fel de condiţii atmosferice, cu un consum decent şi un interior foarte confortabil.  

 

DATE TEHNICE

Subaru Forester 2.0 XS T-D

Cilindree: 1.998 cmc

Putere maximă: 147 CP/3.600 rpm

Cuplul maxim: 350 Nm/1.800-2.400 rpm

Tip transmisie: AWD 4×4 permanentă

Cutie viteze: manuală, 6+1

Lungime, lăţime, înălţime: 4.560/1.780/1.700 mm

Volum portbagaj: 450-1.660 litri

Volum rezervor: 60 litri

Ampatament: 2.615 mm

Masă autovehicul: 1.570 kg

Viteză maximă: 186 km/h

Acceleraţie 0-100 km/h: 10,4 s

Consum urban/extraurban/mixt: 7,4, 5,9, 6,4 l/100 km

Emisii: 170 g/km (max.) Euro 4

Mărimea pneului: 225/55/R17

Gardă la sol: 215 mm

Unghi de rampă: 23º

Preţ de catalog: 35.948 euro (inclusiv TVA)

Adrian Mihaltianu
Adrian Mihaltianuhttp://adrian-mihaltianu
Adrian Mihaltianu, redactor-sef www.drive-test.ro
Cele mai citite

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...
Ultima oră
Pe aceeași temă