24.4 C
București
sâmbătă, 12 iulie 2025
AcasăSpecialFiul disidentului Gheorghe Ursu a intrat în GREVA FOAMEI

Fiul disidentului Gheorghe Ursu a intrat în GREVA FOAMEI

Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, a intrat, marți, în greva foamei pentru a cere condamnarea principalului vinovat pentru moartea tatălui său, torționarul Marin Pârvulescu.

”De mai bine de 24 de ani aștept rezolvarea acestui caz, simbolic pentru bestialitatea regimului ceausist, de către instituțiile post-decembriste. Întrucit am epuizat toate celelalte opțiuni prin care am cerut autorităților să nu-i mai protejeze pe ofițerii de securitate – plângeri la Procurorul General, CSM și Ministrul Justiției, scrisori deschise către primul ministru și președinție, declar greva foamei, începând de marți 21 octombrie 2014, ora 9:00”, a anunțat Andrei Ursu într-o conferință.

Prin această acțiune, fiul disidentului Gheorghe Ursu cere identificarea și înregistrarea, iar în caz ca nu va fi găsit, refacerea dosarului disjuns în 2003 de procurorul Dan Voinea în vederea trimiterii in instanta, conform legii si probelor existente, a principalului vinovat de moartea lui Gheorghe Ursu, torționarul Marin Pârvulescu. ”Solicit ca investigația pentru identificarea acelui dosar sa fie facuta in regim de urgenta, de un procuror integru, din afara SPM”, a precizat Andrei Ursu.

Dosarul procurorului Dan Voinea conține, conform rezolutiei de disjungere, un bogat probatoriu care dovedește ca “Ursu Gheorghe Emil, în timpul detenției, a fost supus unui regim dur, de exterminare, acțiunile convergente ale lucrătorilor de militie și securitate ducând la eliminarea fizică a lui Ursu Gheorghe Emil prin uciderea sa”. Aceste probe exista și pe site-ul Fundației Gheorghe Ursu.

”De mai bine de 11 ani acest dosar se afla in nelucrare la Sectia Parchetelor Militare (SPM). Seful SPM, domnul procuror Ion Vasilache pretinde ca ar fi fost conexat cu o alta plangere a mea din 2007, si deci ca ar fi fost solutionat in 2013 la Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti (TMTB). În realitate, dosarul disjuns nu se afla la TMTB, si nici o alta institutie judiciara nu a primit acel dosar de la SPM, desi a fost solicitat cu insistenta. Rezolutiile in dosarul plangerii mele din 2007 specifica in mod expres ca se refera doar la acea plangere, nu si la dosarul disjuns in 2003”, a povestit Andrei Ursu.

Mai multe organizații non-guvernamentale, printre care Grupul pentru Dialog Social, Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE). Memorialul Durerii de la Sighet, PEN Club Romania, precum și o serie de personalități, cum ar fi Teodor Baconschi, Andrei Cornea, Monica Macovei, au lansat un apel la adresa premierului Victor Ponta pentru luarea măsurilor necesare pentru a se putea face dreptate lui Gheorghe Ursu, inginerul ucis în tortură de Securitatea ceaușistă în 1985.

Persoanele care doresc să susțină acest protest, pot semna pe site-ul Revistei 22.

Cele mai citite

Donald Trump ar putea avea un turn rezidențial de lux în București

Trump Organization intenționează să construiască, împreună cu un dezvoltator român, un turn rezidențial de lux în București, potrivit CNBC.Trump Organization, afacerea de familie a...

Guvernul Bolojan e gata și cu pachetul trei de măsuri fiscale. Ce conține acesta

Guvernul Bolojan pregătește, în pachetul trei de măsuri fiscale, automatizarea proceselor interne din administrația publică cu ajutorul Inteligenței Artificiale, comasarea de instituții din unitățile...

Ursula von der Leyen e gata să contracareze noile tarife anunțate de Donald Trump pentru produsele UE

Uniunea Europeană este pregătită să facă pașii necesari pentru a-și proteja interesele dacă SUA vor impune taxe vamale de 30% asupra bunurilor UE de...
Ultima oră
Pe aceeași temă