Federaţia Română de Şah, în colaborare cu C.S. Tinerii Maeştri Bucureşti şi S.C. Călimăneşti-Căciulata S.A., organizează în perioada 1-12 aprilie 2013 în staţiunea Călimăneşti-Căciulata, Campionatele Naţionale Individuale de copii şi juniori (categoriile 8-20 ani) la şah clasic, rapid, blitz şi dezlegări. Turneele vor avea loc la hotelurile Oltul, Căciulata şi Cozia.
Deschiderea competiţiei va avea loc marţi, 2 aprilie, ora 14.00, la hotelul Cozia şi va fi prezidată de către:
Doamna Mariana Ioniţă, preşedinte interimar al Federaţiei Române de Şah
Domnul Cristian Palamar, secretar general al F.R. de Şah
Domnul Florinel Constantinescu, primarul staţiunii Călimăneşti-Căciulata
Domnul Constantin Necşoiu, director general al complexului hotelier.
La startul competiţiei se vor alinia peste 600 de jucători din cele mai puternice centre din ţară, Iaşi, Timişoara, Bucureşti, Constanţa, Alba Iulia, Cluj, Vâlcea, Oradea, Craiova, şi se vor juca 9 runde, pentru fiecare concurs. După terminarea celor 9 runde, vor fi desemnaţi campionii naţionali la şah clasic, rapid, blitz şi dezlegări, băieţi şi fete. Campionii vor reprezenta România la Campionatele Mondiale de Şah pentru Juniori, care se vor desfăşura în Dubai în perioada 17-29 decembrie 2013.
Dintre jucătorii de top care vor fi prezenţi la această competiţie, amintim:
Irina Bulmaga – componentă a lotului olimpic feminin de senioare, echipă care a ocupat locul 5 la Olimpiada de la Istanbul, şi locul 8 la Cupa Mondială pe echipe feminine din Astana, Kazahkstan
Daria Ioana Vişănescu – vicecampioană europeană, grupa fete 16 ani
Robert Năstase – campion european la şah rapid şi blitz, grupa băieţi 14 ani
Dolana Andrei Theodor – vicecampion european la şah rapid şi blitz, grupa băieţi 14 ani
Mintău Andrei – vicecampion european la blitz, grupa băieţi 8 ani
Năstase Andreea – vicecampioană europeană la şah rapid, grupa fete 12 ani
Bogdan Daniel Deac – locul 9 la Campionatele Mondiale, grupa băieţi 12 ani.
Competiţiile vor fi arbitrate de arbitri din lotul naţional: Vasile Dragomanu (arbitru şef la feminin), Claudiu Iordache (arbitru şef la masculin), Laurenţiu Anuţa, Ştefan Baciu, Marian Culapov, Rudolf Dombi-Marias, Andrei Furcă, Lucian Gîlea, Alin Toma, Sebastian Volcinsche, Nistor Slabu, Lucian Jugaru.
Premierea celor mai buni şahişti juniori ai României va avea loc vineri, 12 aprilie, ora 14.00, la hotelul Cozia.
Veţi avea ocazia să întâlniţi copii fermecători, inteligenţi, extrem de pasionaţi de şah, numeroase situaţii inedite despre care se pot realiza materiale de presă!
Jurnaliştii prezenţi la eveniment pot participa în ziua de 2 aprilie, ora 14.30, la un simultan cu marele maestru internaţional Ciprian Nanu, precum şi la un concurs de şah-blitz special destinat acestora.
Să ne amintim de ceea ce a spus liderul revoluţionar Simon Bolivar: „Şahul este un joc util şi onest, indispensabil în educarea celor tineri”!