» Printre eroii documentarului "The Ground Truth. After the Killing Ends" se numara si primul soldat american care a refuzat sa mai lupte in Irak.
» Conform statisticilor, intre 10 si 15% dintre combatantii din Irak si Afganistan sufereau, in 2004, de stres posttraumatic.
» In "The Brave One", pe ecranele noastre incepand de azi, Jodie Foster e un justitiar care-i ucide pe raufacatorii unui New York tot mai nesigur.
Filmele care se realizeaza acum in Statele Unite tradeaza procesul de constientizare prin care trece tara. America e bolnava si isi da seama ca e, dar nu e durerea atroce de dupa 11 Septembrie, mai degraba cea mocnita, care a ros in adancuri si acum a gasit orificiile prin care sa iasa la lumina si pentru care 11 Septembrie a fost simptomul. Nu doar Michael Moore face documentare taioase, desi el e cel mai exportat. "The Ground Truth. After the Killing Ends", realizat de Patricia Foulkrod si aflat in competitia editiei de anul trecut a Festivalului de la Sundance, face una dintre cele mai sigure si mai convingatoare radiografii a razboiului din Irak. Dincolo de cifre si statistici, filmul are 72 de minute de oameni reali, fosti combatanti care povestesc. Despre cum au plecat, majoritatea sedusi de campaniile de recrutare care promiteau bani si posibilitatea de a ajunge la colegiu. Despre pregatirea pentru lupta, antrenamentele cu sergenti care urla si te invata sa urli: "Ucid!" ("Ajungi ca, in momentul in care te urci in avion, chiar sa vrei sa ucizi", spune un combatant, si nu poti sa nu-ti aduci aminte de "Full Metal Jacket" al lui Stanley Kubrick.). Despre lupta in sine, despre oroarea de a vedea oameni nevinovati ucisi, despre oroarea de a ucide tu insuti. si, mai ales, despre enorma dificultate de a te intoarce la vechea viata o data ce te-ai intors acasa. De pe ecran nu vorbesc doar tineri mutilati, ci si tineri fizic intacti, dar cu traume imense.
Un eroism demonetizat
Potrivit datelor obtinute de jurnalistul Mark Boal (care in 2004 a publicat in "Playboy" un articol despre cazurile de stres posttraumatic in randurile combatantilor, devenind pe urma sursa pentru filmul lui Paul Haggis, "In the Valley of Elah" – pe ecranele americane din septembrie), intre 10 si 15% dintre soldatii din Irak si Afganistan sufera de pe urma acestei afectiuni psihice. Cifrele sunt masluite oficial, o spune si documentarul Patriciei Foulkrod, iar cei care au asemenea traume nu sunt ingrijiti la sosirea acasa. Sunt lasati sa se descurce singuri, ajutati doar de familiile lor, si ele marcate. "The Ground Truth" e impresionant pentru ca e lipsit de emfaza si pentru ca marturiile soldatilor sunt complet diferite de eroismul si aventura promovate de filmele de fictiune mainstream. Nu e eroism, e dificultatea de a trai dupa ce ai ucis o femeie nevinovata, e suferinta parintilor al caror fiu de 24 de ani s-a sinucis dupa ce s-a intors acasa, e greutatea de a te uita in ochii copiilor tai dupa ce ai vazut copii irakieni morti. Stresul posttraumatic a existat in toate razboaiele, dar in Irak el a depasit tot ce a fost pana acum, spune cineva in film. Imaginea irakienilor peste care americanii trec cu tancul daca nu se dau din drum exista si in "In the Valley of Elah", unde Paul Haggis preia ideea stresului posttraumatic, infatisand tentativa disperata a unui tata de a afla de ce a fost ucis fiul sau, proaspat revenit din Irak. Ancheta ii reveleaza degradarea ideii de eroism si de patriotism, dezumanizarea adusa de razboiul din Irak si lipsa de responsabilitate a tarii care-si trimite copiii acolo. Filmele care se fac acum in America preiau, ca de pe o turnanta istorica pe alta, temele filmelor care se faceau despre razboiul din Vietnam. "Coming Home", de Hal Ashby, sau
"The Deer Hunter", in regia lui Michael Cimino, amandoua realizate in 1978, "Apocalypse Now" de Francis Ford Coppola sau "Platoon" (de Oliver Stone) puneau in ecuatie inumanitatea razboiului cu implicarea americana nejustificata din Vietnam. Diferenta e ca acestea sunt puse acum in ecuatie si cu pledoaria pentru toleranta si intelegere – mai ales etnica si religioasa (vezi "Babel" sau "Crash").
Cand dreptate nu e, dreptateati-o faci singur
Alte filme de azi preiau in tesatura aceste teme, punandu-le la fel de discret in relatie cu schimbarea de paradigma de dupa 11 Septembrie. "Curaj nebanuit"/"The Brave One", in regia lui Neil Jordan – pe ecranele noastre incepand de vineri – este povestea unei new yorkeze (Jodie Foster) care e batuta de niste derbedei in Central Park, in vreme ce iubitul ei e ucis tot in bataie. Neincrezatoare in puterea politiei de a-i face dreptate, intr-un oras devenit tot mai nesigur ("in care ti-e frica si sa stai singura in casa", cum spune eroina intr-una din emisiunile ei radiofonice), femeia cumpara un pistol si devine justitiar, ucigand mai multi huligani. La final, crimele sunt trecute sub tacere de un politist intelegator, semn ca intelegator a fost si regizorul, la fel cum intelegator e si spectatorul. "The Kingdom", succes de box-office al momentului, datorita in buna masura protagonistilor, Jamie Foxx si Jennifer Garner, apartine sferei de interes a prezentului, dar cu un picior in afara. Membrii echipei FBI plecate in Arabia Saudita sa lamureasca contra cronometru circumstantele unui atentat terorist sunt mai degraba supereroii consacrati de entertainment decat facuti din carne si sange, iar demersul regizoral al lui Peter Berg, desi nasit de Michael Mann (care e coproducator) se mentine in ecuatia divertismentului eroic.
