16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialFiliala PDL Arad a rămas fără lider

Filiala PDL Arad a rămas fără lider

Organizaţia arădeană a PDL, considerată cea mai performantă din ţară, a rămas fără preşedinte. Gheorghe Seculici a decis după 15 ani să renunţe la funcţia pe care a deţinut-o şi să lase locul generaţiilor mai tinere. Seculici nu pleacă la un alt partid politic, ci a fost ales preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad. Deşi între cele două funcţii nu există nici o incompatibilitate, el a ales economicul în defavoarea politicului.

PDL Arad, realizări spectaculoase

Gheorghe Seculici a demisionat din funcţia de preşedinte al PDL Arad, cu toate că filiala arădeană are rezultate remarcabile la nivel naţional. „Am plecat de la un procent de 7 la sută, cu un număr infim de membri în organizaţie, şi am ajuns la un procent de peste 50 la sută, chiar într-o perioadă de criză, cum a fost cea a alegerilor din 2012, când ne-am situat pe primul loc pe ţară, cu un rezultat dublu faţă de media obţinută de partid la nivel naţional”, a declarat Gheorghe Seculici. La alegerile locale din 2012, PDL a obţinut la Arad un preşedinte de Consiliu Judeţean, un primar de municipiu, cinci primari de oraşe, 34 de primari de comune şi peste 400 de consilieri judeţeni şi locali. La alegerile parlamentare, PDL are la Arad un senator şi doi deputaţi, iar preşedintele Forţei Civice, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, a fost ales senator tot cu sprijinul PDL. „Cei 15 ani pe care i-am desfăşurat în această organizaţie în calitate de preşedinte au fost o perioadă cu multe realizări spectaculoase, cu lucruri de care sunt mândru realmente că le-am realizat împreună cu această echipă. Aş putea să spun, chiar cu o lipsă de modestie că realizările pe care le-a avut echipa PDL Arad în ultimii opt ani sunt realizări greu de egalat de orice altă formaţiune politică. Au trecut 15 ani în care sigur am făcut lucruri bune, probabil şi greşeli“, a declarat Gheorghe Seculici.

Seculici va coordona alegerile

Preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, spune că „în urma alegerii în funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad, am decis să mă retrag din funcţia de preşedinte al PDL Arad. Trebuie să recunosc că este o decizie pe care am luat-o foarte greu, având în vedere perioada foarte lungă şi activitatea care m-au legat în toată această perioadă de 15 ani de această organizaţie. Funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad nu este incompatibilă cu apartenenţa la un partid politic”, a explicat Gheorghe Seculici. Deşi a demisionat din funcţia de preşedinte al PDL Arad, Gheorghe Seculici va rămâne în partid pentru a coordona alegerile care vor avea loc la nivelul organizaţiei. „Mă retrag din funcţia de preşedinte, dar voi coordona alegerile pentru a avea garanţia că vor fi alegeri corecte la nivelul organizaţiei. Sperăm că la sfârşitul acestei veri, probabil în luna septembrie, vor avea loc alegeri pentru desemnarea preşedintelui organizaţiei judeţene. Rămân să coordonez aceste alegeri tocmai pentru a elimina din start orice tentativă de divizare a organizaţiei “, a explicat Gheorghe Seculici.

Lider provizoriu, peste 10 zile

Sâmbătă, la Arad a avut loc şedinţa Biroului Permanent Judeţean a PDL, pentru a desemna un preşedinte interimar. Dar, democrat-liberalii au decis ca Biroul Permanent Judeţean să se întrunească într-o nouă şedinţă, în maximum zece zile, pentru a desemna un interimat care va prelua atribuţiunile preşedintelui Gheorghe Seculici.

Cele mai citite

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă