30.1 C
București
sâmbătă, 7 septembrie 2024
AcasăSpecialFiica președintelui Donald Trump condamnă violențele din Charlottesville: Trebuie să fim o...

Fiica președintelui Donald Trump condamnă violențele din Charlottesville: Trebuie să fim o singură țară unită

Ivanka Trump, fiica președintelui american, Donald Trump, a condamnat, pe Twitter, "rasismul, supremația albă și neonaziștii", la o zi după ce tatăl ei a fost criticat dur pentru că nu a condamnat direct protestele violente ale naționaliștilor albi din Charlottesville, statul Virginia (est), transmite DPA, potrivit Agerpres.

"Nu ar trebui să fie loc în societate pentru rasism, supremație albă și neonaziști", a scris Ivanka. Trump, invitându-i pe americani să strângă rândurile și "să fie o singură țară UNITĂ".

Această luare de poziție o delimitează de Donald Trump, care a vorbind sâmbătă de "desfășurarea impertinentă de ură, bigotism și violență din multe părți". Trump a fost criticat dur pentru aceste comentarii, inclusiv de către republicani. Potrivit AFP, senatorul de Florida, Marco Rubio, a cerut "să-l audă pe președinte descriind evenimentele din Charlottesvile așa cum sunt, un atac terorist comis de naționaliști albi".

O femeie a fost ucisă și 19 persoane au fost rănite când o mașină a intrat într-un grup de contraprotestatari la un miting al naționaliștilor albi. Autoritățile l-au identificat pe șoferul mașinii în persoana lui James Alex Fields Jr, din Ohio. Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a fost pus sub acuzare pentru omor calificat.

Autoritățile au informat că alte 15 persoane au fost rănite, în condițiile în care extremiștii de dreapta s-au ciocnit cu protestatari antirasiști pe tot parcursul zilei de sâmbătă.

Doi agenți de poliție care supravegheau locul demonstrației din aer au murit când elicopterul în care se aflau s-a prăbușit. Anchetatorii încearcă să stabilească cauzele prăbușirii.

Naționaliștii albi de la mitingul "Unite the Right" aveau asupra lor simboluri naziste și ale Ku Klux Klan, iar protestatarii purtau arme, scuturi și bețe.

Cele mai citite

Ce se va întâmpla cu Alfred Bulai după infarctul suferit în arest

Sociologul Alfred Bulai a ajuns la spital după ce i s-a făcut rău în arest. Surse spun că acesta a făcut infarct şi va...

Kelemen Hunor și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale. „România arată ca o casă de nebuni”

Kelemen Hunor, președintele UDMR, a acceptat, vineri, să candideze la alegerile prezidențiale din partea formațiunii sale politice. El a lansat critici dure la adresa...

Circulația feroviară în centrul Germaniei a fost întreruptă din cauza unei defecțiuni tehnice

Serviciile feroviare din centrul Germaniei au fost întrerupte sâmbătă din cauza unei defecţiuni tehnice, a anunţat Deutsche Bahn. Trenurile au rămas în staţii până...
Ultima oră
Pe aceeași temă