14.9 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialFestival de carte la Bucureşti

Festival de carte la Bucureşti

Iubitorii de literatură au ocazia să participe timp de trei zile la Clubul Ţăranului din cadul MTR la lecturi publice şi dezbateri cu scriitori importanţi şi manageri culturali din Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Croaţia, Bulgaria şi România.

Tot acest ospăţ literar are loc în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB), un proiect independent, iniţiat în 2008 de Oana Boca, Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu. A patra ediţie a FILB debutează miercuri, 7 decembrie, la ora 18.00, şi se încheie vineri, 9 decembrie.

„Ţara mea adoptivă”, tema ediţiei din acest an, îi aduce la Bucureşti pe Paul Bailey (Marea Britanie), Jean Mattern (Franţa), Roman Simić (Croaţia), Declan Meade (Irlanda) şi Gheorghi Gospodinov (Bulgaria). Alături de ei, vor fi prezenţi la dezbateri scriitorii români Mircea Cărtărescu, Adina Rosetti, Lavinia Branişte şi Mihail Vakulovski.

Prima zi a festivalului prilejuieşte publicului întâlnirea cu scriitorii Mircea Cărtărescu şi Paul Bailey  Cea de-a doua zi, dedicată prozei scurte, îi are ca invitaţi pe Roman Simić  – scriitor şi director de programe al renumitului festival european „Short Story in Zagreb”, pe Declan Meade  – editor al revistei „The Stinging Fly” –  şi pe scriitoarea Lavinia Branişte. Jean Mattern  – scriitor şi editor la Galli­mard – şi Gheorghi Gospodinov  – prozator, dramaturg şi scenarist – sunt invitaţii din străinătate ai celei de-a treia seri a festivalului. Lor li se alătură Adina Rosetti şi Mihail Vakulovski.   

 

 

Cele mai citite

Președintele Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Național „Piatra Craiului”

Președintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Național „Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei...

Bătaie în Parlament: Florin Roman, bătut de Dan Vîlceanu -VIDEO

Au apărut primele imagini cu bătaia din Parlament, între Dan Vîlceanu şi Florin Roman, care a avut loc în antecamera sălii de plen, în...

Odă Elenelor care au condus România în…

Ilustrație: Marian Avramescu Un neam condus prea multe decenii de Elene, precum cel românesc, și-a parcat singur calul troian în democrația născută după zidurile...
Ultima oră
Pe aceeași temă