28.4 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecialFernandes vrea sa joace la Mondialul german

Fernandes vrea sa joace la Mondialul german

Antrenorul echipei Boavista Porto, Carlos Brito, a fost ultimul care a aflat ca portarul Carlos Alberto Fernandes va pleca la Steaua, informeaza cotidianul „Record”. „Antrenorul habar nu avea ca plec. El a trebuit sa fie ultimul care a aflat acest lucru”, a declarat portarul Carlos Alberto Fernandes.
Portarul a aflat, inainte de meciul de vineri cu Pacos Ferreira, din campionatul Portugaliei, ca va pleca la Steaua, insa a negat tot timpul acest lucru. „Nu a fost usor sa joc stiind ca apoi voi pleca”, a mentionat Carlos.
Cotidianul „Record” noteaza ca portarul nascut in Republica Democrata Congo s-a despartit de coechipierii sai cu un amestec de tristete si entuziasm. „Nu a fost dorinta mea sa plec. Sunt foarte trist. Insa in fata cifrelor nu am putut sa spun nu. Si avand in vedere situatia in care se afla Boavista…”, a spus Carlos, facand aluzie la problemele financiare ale gruparii portugheze.
Portarul portughez se afla in Cipru, locul de cantonament al Stelei, unde va fi supus unor teste medicale, iar apoi se va antrena alaturi de noii sai coechipieri. „Vine jocul cu Herenveen din Cupa UEFA, pe 15 februarie, si este important sa fiu pregatit. Dar visez, in acelasi timp, sa fiu prezent la Cupa Mondiala”, a subliniat Carlos.
Carlos Alberto Fernandes va fi detinut in coproprietate de clubul bucurestean si de gruparea de la care a fost achizitionat, Boavista Porto, informeaza cotidianul portughez „O Jogo”. „Boavista este echipa mea de suflet in Portugalia. Le doresc succes tuturor colegilor cu care am lucrat la aceasta echipa”, a afirmat Carlos, care a sosit la Boavista Porto, gratis, in 2004, dupa ce evoluase la Felgueiras, in Liga Onoare. De-a lungul carierei, portarul a mai evoluat la Vilafranquense si Campomaiorense. Potrivit sursei citate, portarul in varsta de 26 de ani a mai fost in aceasta iarna in atentia unor cluburi precum Benfica Lisabona, Alemannia Aachen (liga a II-a germana), Recreativo Huelva (liga a II-a spaniola).

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

CFR Cluj își află următorul obstacol european! Adversarii din play-off pot fi de calibru

CFR Cluj va afla luni posibila adversară din play-off-ul UEFA Conference League, înaintea dublei cu Tromso din turul al treilea preliminar.CFR Cluj continuă parcursul...

Cod portocaliu de caniculă. Temperaturile pot ajunge la 40 de grade în vestul țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că valul de căldură se va intensifica în weekend și va continua și în prima parte a săptămânii...

Ungaria declară criză energetică. Guvernul anunță restricții la consumul de electricitate

Ungaria a declarat stare de criză energetică și pregătește măsuri de restricționare a consumului de electricitate, după ce centrala nucleară Paks își suspendă temporar...
Ultima oră
Pe aceeași temă