19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialFemeile pot deveni membre ale unui important club de golf

Femeile pot deveni membre ale unui important club de golf

Premieră istorică în Scoţia, unde un celebru club, St Andrews, a acceptat ieri, pentru prima dată în 260 de ani, ca femeile să fie primite ca membri.

Cei 2400 de membri ai clubului au participat la vot şi 85 la sută dintre ei au fost de acord ca femeile să fie acceptate ca membri cu drepturi depline.

"Este o zi foarte importantă şi pozitivă în istoria Royal and Ancient Golf Club", a declarat directorul clubului, Peter Dawson, potrivit Mediafax.

În Regatul Unit au rămas doar trei cluburi exclusiv masculine: Honourable Company of Edinburgh Golfers, Royal Troon şi Royal St George's.

Cele mai citite

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...
Ultima oră
Pe aceeași temă