3.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialFemeile indiene, la luptă

Femeile indiene, la luptă

Uneori, ţările fac brusc anumite gesturi, care obligă şi alţi actori internaţionali să ia poziţie. În India, sunt probleme care s-au agravat mult prea mult: hărţuirea sexuală şi violul. Confruntându-se cu un număr de violuri brutale care le-au făcut cunoscute în toată lumea, femeile indiene ripostează în moduri radicale, inovatoare şi inspiraţionale.

Atacurile s-au petrecut fără încetare şi fără nici un fel de discriminare. O turistă de 51 de ani din Danemarca şi o asistentă socială de 18 ani din Germania sunt două din victimele recente non-indiene care au fost violate. Şi presa din India scrie despre aceste atacuri. În 14 ianuarie, ”The Week” a prezentat cazul unei femei de 39 de ani, anglo-indiene, Suzette Jordan, din Kolkata, care a supravieţuit unui incident extrem de frecvent în zonă. În 2012, a mers la o întâlnire într-un bar şi a acceptat să fie condusă acasă de bărbatul cu care s-a întâlnit; când a intrat în maşină, au apărut alţi patru bărbaţi. I-au pus pistolul la tâmplă, au bătut-o cu bestialitate, au violat-o şi au abandonat-o pe marginea drumului.

Plângerea pe care ea a depus-o a stârnit noi acuzaţii: ale unui membru al Parlamentului din circumscripţia ei, Kakoli Ghosh Dastidar, care a numit violul ”un târg care a ieşit prost” şi ale unui ministru, care a catalogat experienţa drept ”o poveste fabricată”. Dar Jordan a continuat să lupte, iar procesul este în plină desfăşurare; ea a creat şi un grup de sprijin pentru victimele violurilor.

Nivelul de violenţă sexuală împotriva femeilor din India nu este neobişnuit, ce este neobişnuit acum este că presa naţională tratează tema ca pe o problemă socială arzătoare, în loc să o ascundă sub preş. Şi femeile politizează chestiunea, în loc să dea vina pe ele că sunt prea prietenoase, insuficient precaute sau că ar fi fost la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit. Felul în care ele şi bărbaţii care le sprijină iau atitudine ar trebui să fie un exemplu pentru toată lumea.

Legile indiene privind violul au fost modificate, parcă prevestind cazul din 2011, când o femeie căsătorită de 36 de ani, Bhanwari Devi, care a acuzat personaje politice de comportament sexual inadecvat, a fost violată şi omorâtă. Activiştii indieni vorbesc adesea despre o altă Bhanwari Devi, o asistentă socială care a fost violată în grup în 1992, şi, ca urmare, în 1997, Curtea Supremă indiană, prin hotărârea Vishaka, a propus măsuri prin care hărţuirea sexuală să fie prevenită la locul de muncă. Cu presiuni asupra legislativului, India a adoptat, în cele din urmă, anul trecut, o lege care sancţionează hărţuirea sexuală la locul de muncă.

Poate că înclinarea femeilor indiene spre radicalism izvorăşte din felul în care este tratat violul de către autorităţi – drept o armă sau o modalitate de control social. India încă vuieşte în urma ştirii că o tânără de 20 de ani a fost violată în grup de 13 bărbaţi, din ordinul unei instanţe locale din vestul Bengali, pentru că ar fi avut o relaţie cu un bărbat din alt sat.

Poate că radicalismul lor s-a născut şi din brutalitatea extremă a acestor violuri. Activiştii din Kolkata au protestat, recent, faţă de violarea şi omorârea unei adolescente din Kamduni, anul trecut. Copila a fost arsă de vie după incident – cei mai mulţi presupun că acesta a fost pedeapsa ei, pentru că a îndrăznit să raporteze violul autorităţilor.

Un alt caz recent al unei femei care a hotărât să riposteze arată ce rezistenţă a spiritului au aceste femei. Ziarul ”The Hindu” a relatat despre o avocată de 24 de ani, Anima Muyarath, care a fost suspendată din Baroul din Calicut, după ce a scris pe pagina ei de Facebook despre comportamentul sexist al şefilor ei. Muyarath a obţinut sprijinul Indirei Jaising, cea dintâi femeie procuror general din India.

Şi Jaising are acum un alt avocat tânăr pe care să-l apere: o fostă internă care a depus o plângere pentru hărţuire sexuală împotriva judecătorului Curţii Supreme, Swatanter Kumar, care a ieşit la pensie. Incredibil, dar instanţa supremă şi-a protejat omul, interzicând presei să scrie despre caz. Acest ordin strigător la cer – de a-i împiedica pe jurnalişti să scrie despre o chestiune de interes public – a dus la proteste puternice din partea Asociaţiei Jurnaliştilor din India, care a catalogat gestul instanţei drept ”o intruziune nefondată în libertatea presei”. În ciuda acestor incidente, ordinul a fost aplicat; până la sfârşitul săptămânii, era imposibil să urmăreşti subiectul.

Asistăm, pretutindeni în India, la o luptă a feministelor de la firul ierbii până la cel mai înalt nivel. Femeile de la vârf protestează faţă de hărţuire şi acest comportament greşit, făcând ceea ce mereu am spus că este necesar: să spună lucrurilor pe nume în public, chiar şi când bărbaţii puternici refuză dialogul şi încearcă să pună piedici instituţionale. Femeile din stradă protestează faţă de violenţa pricinuită de străini, vecini şi cunoştinţe şi le cer socoteală poliţiştilor şi oficialilor care tolerează aceste fapte.

Poate că nu este întru totul clar ce le-a făcut atât de puternice şi combative pe femeile din India. Dar asta nu ar trebui să ne oprească să ne inspirăm din curajul şi îndrăzneala lor.

Naomi Wolf este activist politic şi critic social. Cea mai recentă lucrare a sa se intitulează „Vagina: A new biography“.

Copyright: Project Syndicate, 2014.
www.project-syndicate.org

 

Cele mai citite

Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că niciun român nu-și va face bagajul să plece din țară”

Elena Lasconi, reprezentanta USR în cursa pentru alegerile prezidențiale, și-a exprimat votul la Colegiul Tehnic din București. După ieșirea de la urne, Elena Lasconi, candidata...

Anchetă Poliția Capitalei: Diana Şoşoacă a filmat în cabina de vot şi a publicat un buletin de vot modificat

Secția 6 Poliție a fost sesizată despre aceste fapte și a demarat verificări Poliţia Capitalei a demarat o anchetă, în urma unei sesizări privind un...

Nicolae Ciucă: Am votat pentru acel candidat care poate să reprezinte valori ale democrației românești

Președintele PNL, Nicolae Ciucă  a votat în comuna Balotești, la alegerile prezidențiale Nicolae Ciucă a ajuns la ora 8 la o secție de votare din...
Ultima oră
Pe aceeași temă