De Ziua Îndrăgostiţilor, toate femeile sunt sărbătorite. Noi vă propunem însă un exerciţiu de admiraţie pentriu câteva dintre cele mai relevante figuri feminine din istoria României cuprinse de Dan C. Mihăilescu în volumul său „Castelul, biblioteca, puşcăria. Trei vămi ale feminităţii exemplare“.
„Feminitatea încoronată, nobleţea superb, infantil sau parşiv alintată… Sensibilitate, senzualitate, instinct şi educaţie, deghizament, arta disimulării, one-woman show cu efecte invariabil seducătoare. Feminitatea ultragiată, a cărei naturală, inocentă vulnerabilitate se vede călcată în copitele unei istorii bestiale, trecând umilitor din avuţie, adică din confortul domestic al gospodăriei ţărăneşti, sau din efervescenţa saloanelor culturale, în animalitatea carcerei, mizeria interogatoriilor şi duhorile dormitoarelor colective. Şi feminitatea spirituală, iniţial etic, apoi afectiv şi civic arhitecturată conform opreliştilor, cruzimilor, aberaţiilor şi malformărilor specifice unei istorii în care omul devenise doar o cifră în statisticile ororii“, scrie Dan C. Mihăilescu.
Printre femeile evocate în cartea sa se numără: Regina Maria, Maria Cantacuzino-Enescu, Zoe Cămărăşescu, Cella Delavrancea, Alice Voinescu, Jeni Acterian, Pia Pillat, Cornelia Pillat, Annie Bentoiu, Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu, Lena Constante, Adriana Georgescu, Oana Orlea şi Aniţa Nandriş.
„Să-ţi respecţi nevasta ca pe Dumnezeu!“
„De mic copil am avut un respect şi o curiozitate nesăţios admirativă pentru bătrâneţe şi feminitate. Un respect dublat, în consecinţă, de spaima în faţa virilităţii animalic exprimate, plus fobia la autoritate, disciplină cazonă, control autarhic. Mă îngrozesc vânatoarea, dresura, circul, certurile domestice, înjurăturile, spiritul gregar şi vulgaritatea sub orice formă. Am avut destulă parte de taţi de ocazie (mârlani, bătăuşi, fustangii), am locuit într-un colţ de mahala unde târnuitul de păr prin ogradă şi călcarea-n picioare a nevestelor pentru o ciorbă nu îndeajuns de fierbinte erau deopo- trivă blazon de masculinitate şi banală distracţie pentru gura lumii şi ochii străzii. Iar dacă mi-a rămas de la biata maică-mea o vorbă sfântă pe viaţă (în afară de «trebuie cu orice preţ să înveţi carte, ca să scapi din iadul ăsta»), apoi a fost îndemnul ei în faţa unor astfel de scene: «Tu să nu faci aşa ceva câte zile vei avea. Să-ţi respecţi nevasta ca pe Dumnezeu!»“, mărturiseşte autorul.
Pornind de la destinele exemplare ale acestor femei, publicistul Dan C. Mihăilescu comentează: „Într-o Românie (şi-o lume) a deriziunii, mârlăniei şi pustiitorului relativism postmodern, iată că avem cui ne pleca frunţile, cuminte şi recunoscător, cu buna-cuviinţă datorată celor care ne pot fi (ar trebui să ne fie) oricând modele de viaţă – de suferinţă, triumf, durere, extazuri şi moarte –, însă pe care le ignorăm cu păgubitoare inconştienţă“.
