Ecranizare a celui mai cunoscut roman din literatura belgiana, scris de Madeleine Bourdouxhe si publicat in 1937, “Nevasta lui Gilles” este cel de-al treilea lungmetraj al cineastului in varsta de 35 de ani Frederic Fonteyne (autorul apreciatului “Une liaison pornographique”) Desi pleaca de la un roman, deci de la cuvinte, filmul are putine dialoguri si, desi romanul lucra cu flashback-uri, filmul se deruleaza in cronologia fireasca a faptelor. Pe scurt, este vorba in film despre o femeie, Elisa, care isi adora sotul cu care are deja doi copii si de la care il asteapta pe al treilea. Dar Gilles face o pasiune pentru sora Elisei, iar Elisei ii ia timp sa se convinga ca sotul o insala. Iar cand nu mai e cale sa se convinga de contrariul, Elisa ia hotararea sa nu-i spuna nimic sotului, sa reziste, sa astepte. Pana in momentul in care sotul nu mai poate sa-si ascunda pasiunea (amanta nu-i era fidela) si atunci Elisa ii devine confidenta, sfatuitoare si complice. Si Elisa continua sa astepte, chiar daca tot mai des face singura, fara s-o vada cineva, crize de nervi. Mai si naste intre timp. Are grija de casa, de ceilalti copii. Si intr-o buna zi sotul ii declara ca s-a terminat, a intalnit-o pe sora ei si si-a dat seama usurat ca nu mai simte nimic. Fonteyne ritmeaza asteptarea eroinei cu anotimpurile. E soare si cald cand aventura incepe, e iarna si zloata cand Elisa isi urmareste sotul si are confirmarea aventurii, e iarasi soare si cald cand ea se trezeste dimineata si vede ca barbatul s-a trezit din timp, le-a dat de mancare fetitelor si se pregateste sa le duca la scoala. Intre aceste borne exista nuante – gradina pe care Elisa o cultiva, de un verde crud, dar care se usuca toamna, ploaia care intra pe sub usa in bucatarie. Fonteyne ritmeaza filmul si cu viata nocturna a cuplului. Cu dezinteresul sotului fata de Elisa, pe urma cu dorinta golita de pasiune, cu spatele intors, pe urma cu reaparitia dorintei. In vreme ce Elisa asteapta.
Nu cred ca filmul ar fi fost mai bun daca ar fi avut mai mult text. Emmanuelle Devos (cu o fizionomie bizara, cateodata e urata, alteori se ilumineaza pana la incandescenta) e in stare sa joace totul cu figura, facandu-te sa nu resimti absenta replicii. Actrita spune ca e rolul pe care l-a lucrat cel mai mult, ca personajul a posedat-o, ca in primele zile ii era neplacut sa filmeze cu sotul ei pe platou. Elisa jongleaza cu nebunia si sanctificarea. Iubirea ei e absoluta, chiar cand e confruntata cu meschinaria adulterinilor, cu minciunile lor. Totul se exprima la ea prin replici scurte, mai degraba anodine, si taceri. In rest, totul e la ea pe dinauntru. Filmat extraordinar, iata, de o femeie (Virginie Saint-Martin), cu trimiteri nete la Vermeer, cu o atentie speciala pentru detalii si unghiuri neobisnuite, “Nevasta lui Gilles” e dintre acele filme la care, asa cum spune si regizorul, ai impresia ca nu intelegi motivatiile eroinei, desi pe de alta parte intelegi foarte bine despre ce e vorba. E un film mai degraba senzorial.
“Nevasta lui Gilles”/ “La Femme de Gilles” – 2004, 108 minute, regia Frederic Fonteyne, cu: Emmanuelle Devos, Clovis Cornillac, Laura Smet. Distribuit de Independenta Film.
