La Atelier 35 de pe strada Selari, aproape de Curtea Sticlarilor, tanarul artist Marius Burhan vrea neaparat sa atraga cat mai multi vizitatori. De fapt, el a conceput expozitia in doua trepte. Altfel spus, cine trece pe strada ingusta, cu caldaramul spart, va avea posibilitatea sa observe ce a facut artistul, chiar daca galeria ar fi inchisa si, deci, nu ar putea sa intre. Afise mari, de o cromatica puternica, sunt lipite pe geamuri, dar nu la intamplare cum am fi tentati sa credem, ci pentru a atinge o anumita inaltime in asa fel incat trecatorul, urcandu-se pe bordura de pe celalalt trotuar, va putea sa vada si al doilea palier al expozitiei, cel din galerie. Metoda este destul de ingenioasa si nu ne mira ca un artist tanar care, totusi, a depasit de mult momentul debutului, are asemenea idei.
Student al maestrului Petru Lucaci, el lucreaza degajat, nonconformist, cu o explozie de forme, linii si culori deconcertanta. Si-a intitulat expozitia „femeia ca pretext”, dar, evident, nu prea gasim femeia. Sau aceasta apare figurata prin tot ceea ce inconstientul masculin deformat si deformant poate produce. Cu cat tabloul este mai contorsionat, mai putin inteligibil sau chiar complet ininteligibil, cu atat trebuie sa intelegem mai mult ca acolo avem de-a face cu un suflet chinuit de barbat care a esuat de mai multe ori in dragoste si de aceea pentru el femeia nu mai poate fi reprezentata decat prin asemenea forme sparte, sfaramate, dezintegrate, un univers al unei totale lipse de coerenta, o opera deschisa in cel mai inalt grad, despre care criticul de arta poate spune orice si chiar este incurajat sa faca asta.
La vernisaj au fost destui tineri al caror inconstient probabil nu este atat de torturat pe cat vrea sa arate colegul lor de generatie. Multi au spus despre artist ca este foarte timid si de aceea dorinta lui suprema este aceea de a-si expune lucrarile, ascunse in spatele unei draperii. Totusi, ne e greu sa credem ca ar fi chiar asa, avand in vedere sublima dezordine a creatiilor sale. Sau tocmai abstractionismul, cubismul si cate alte „isme” nu cuprinde arta sunt tocmai cel mai bun mijloc de-a te ascunde, de-a te camufla, de-a nu te lasa ghicit de privitor.
Amplasata in centrul istoric al Bucurestiului, despre care stim in ce hal este si mai ales ce fel de lume locuieste acolo, expozitia lui Marius Bruhan este in egala masura o provocare, o sfidare, o palma data inertiei noastre seculare. De fapt, asistam la expresia plastica a unui racnet teribil de care nu l-ai crede in stare pe tanarul artist plapand, caruia nu-i place sa iasa la vedere.
