24.8 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSpecialFără taxe şi impozite la Deva

Fără taxe şi impozite la Deva

Primăria Deva nu poate încasa taxele şi impozitele locale deoarece Consiliul Local nu a adoptat încă o hotărâre prin care să aprobe valoarea lor pe anul în curs. Conducerea primăriei este nemulţumită şi susţine că acest lucru va avea un impact negativ asupra cetăţenilor municipiului.

„Noi am propus ca valoarea taxelor şi impozitelor locale să nu se modifice faţă de anul 2011. Din cauză că hotărârea de Consiliu Local nu a fost adoptată nu putem încasa aceste taxe pe anul în curs şi, de aceea, s-a produs un blocaj în ceea ce priveşte funcţionarea municipalităţii”, a spus administratorul public al Devei, Corina Oprişiu.

Haos fiscal

În aceste condiţii, nici devenii nu-şi pot plăti impozitele pe maşini şi apartamente sau tereni, dar nici administratorii firmelor nu pot să îşi plătească taxele, iar primăria se află în imposibilitatea de a emite certificate de atestare fiscală.

„Este un lucru foarte grav. Nu putem elibera certificate de atestare fiscală pentru societăţile comerciale, iar acestea nu pot participa la licitaţii. Fără aceste certificate de atestare fiscală nu se pot face tranzacţii cu proprietăţi imobile sau mobile. Nu se pot elibera certificate nici măcar pentru cei care doresc să-şi facă dezbaterile succesorale, în cazul moştenirilor”, a spus Oprişiu.

Nici bugetului local pe anul 2012 nu a fost votat, dar termenul limită pentru adoptarea lui este 5 februarie. Situaţia de criză s-a conturat după ce proiectul hotărârii prin care se stabileşte valoarea taxelor şi impozitelor locale pe anul 2012 a fost respinsă în mai multe rânduri de consilierii USL. Aceştia au solicitat, anul trecut ca proiectul actului normativ să fie dezbătut într-o şedinţă ordinară a CL Deva şi nu în şedinţe extraordinare sau de îndată, aşa cum propunea primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, care după ce a fost ani la rând membru al PNL, a trecut în primăvara anului trecut la UNPR, după ce a fost exclus din partidul său.

Cele mai citite

Dennis Man privește înainte după primul sezon la PSV! Românul a dezvăluit ce l-a marcat cel mai mult

Dennis Man a vorbit despre primul său sezon la PSV Eindhoven, despre căsătorie și despre pierderea fostului selecționer Mircea Lucescu.Dennis Man se pregătește pentru...

Nicușor Dan: România și India își propun dublarea schimburilor comerciale

Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, la evenimentul „Romania India Business Forum”, că India este al treilea partener economic al României din zona Indo-Pacific,...

Rapid a acceptat oferta pentru Andrei Borza! Motivul din spatele transferului în Turcia

Andrei Borza va pleca de la Rapid la Corum FK, iar clubul giuleștean va încasa aproximativ două milioane de euro.Rapid a acceptat transferul fundașului...
Ultima oră
Pe aceeași temă