La Polirom in colectia ego proza, colectie considerata in mod eronat domeniu al literaturii pornografice, apare o carte surpriza, cu totul si cu totul neobisnuita, care contrazice cu putere eticheta de mai sus, scrisa de doi tineri cultivati si talentati, Paul Cernat, cunoscut critic literar si Andrei Ungureanu, absolvent de Drept, poet si prozator. Cartea se intituleaza Razboiul fluturilor si, mai mult sau mai putin, se afla sub tutela Fluturelui cartarescian din Orbitor.
Intr-o scurta recomandare Dan Petrescu face o afirmatie care atrage imediat atentia: marele artist al cuvintelor, Vladimir Nabokov ar fi fost mandru s-o prefateze. Este o afirmatie foarte importanta pe care dificilul critic nu a aruncat-o la intamplare. In manifestul lepidopteric ce deschide cartea, cei doi se declara in favoarea zborului liber al fanteziei, in dauna realismului tarator…
Intr-adevar autorii au o fantezie neingradita care le face cinste. Nu este insa vorba de manifestarea unei imaginatii copilaresti, naive, neprelucrate. Dimpotriva. Aveau de-a face cu un text foarte bine controlat, sever prin grila stilistica, o reala performanta de maiestrie literara. Pe de alta parte trebuie sa ai rabdare. La o prima si evident superficiala lectura, cartea pare o aiureala si, daca mai esti si un critic mohorat si maximalist, te poti incrunta la cei doi autori: Dar de unde le scoateti, mai, copii? Intrebarea oarecum caraghioasa are totusi, legitimitatea ei. Pe buna dreptate: de unde scot cei doi autori atatea si atatea denumiri sucite, cum reusesc sa intercaleze in text tot felul de aluzii livresti, cum pastiseaza opere celebre, cum realizeaza fragmente de proza rimata, cum le iese aproape tot – presupun – din cate si-au propus? Cum?
Despre ce este vorba insa in carte? Exact ce ne si spune titlul. Este vorba despre un razboi al fluturilor. Fluturii de zi si fluturii de noapte, fiecare cu domeniul lui, cu populatiile sale, cu armatele sale, cu figurile emblematice, bine individualizate. Autorii prezinta toata confruntarea si mai ales etapele care o premerg prin punctul de vedere a sase licurici care, ca niste martori sau observatori, relateaza evolutia fenomenului. Pana la urma cartea poate fi socotita si o parabola despre sfarsitul lumilor, lepidopteromahia aceasta avand semnificatii apocaliptice si putand fi privita si intr-o asemenea cheie.
De fapt, autorii vor sa ne demonstreze ca se poate face literatura buna si serioasa si atunci cand lasi impresia ca pornesti de la o joaca. Cartea e o joaca, desigur, dar de un inalt grad de rafinament. Usurinta cu care autorii schimba registrele, isi gasesc cuvintele, danseaza in fata cititorului uimit are o alura nefireasca sau suprafireasca pe care, obiectiv, o admiram. Nu-i exclus ca literatura grava, majora sa se simta ofensata de o asemenea performanta ludica, numai ca in foarte complicatul sistem al replicilor si ripostelor ce formeaza istoria si viata unei literaturi asemenea situatii sunt binevenite.
Am retinut scene foarte bine realizate, cum sunt acelea despre geneza fluturelui, parada celor doua osti, despre salasul nocturn dominat de un intreg bestiar entomologic. Fantezia, asadar, neingradita care sfideaza realismul tarator… Dar, spun cei batrani, numai dupa ce ai luat pe coate si pe genunchi tot noroiul campului de instructie ai facut armata…
