21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialFamiliile care adopta copii, ferite prin lege de parintii biologici

Familiile care adopta copii, ferite prin lege de parintii biologici

Parintii care-si dau copilul spre adoptie nu vor avea acces la nici un fel de informatii privind familia adoptiva, conform modificarilor aduse ieri de Guvern la Legea adoptiilor. Reglementarea a fost grabita la presiunea Comisiei Europene si a ONG-urilor.

Dupa patru ani de la aparitia legii privind regimul juridic al adoptiilor, sub Guvernul Nastase, Romania a reusit sa se alinieze normelor europene: Guvernul a introdus principiul garantarii confidentialitatii datelor familiilor implicate intr-o adoptie. Cu alte cuvinte, parintii biologici si cei adoptivi nu se intalnesc niciodata si nici una dintre parti nu are acces la datele de contact ale celeilalte. Acordul parintilor biologici nu este insa exclus din procesul de adoptie, ci va fi obligatoriu in toate etapele acestuia.

Decizia de modificare a legii a venit la timp, ne-a spus secretarul general al Oficiului National pentru Adoptii (ONA), Gabriela Petrescu: "Daca nu se introducea acum reglementarea, noi am fi fost obligati de o decizie a Curtii Constitutionale (CC) sa incalcam Conventia de la Strasbourg, legislatia europeana". CC a decis, in luna aprilie 2008, ca parintii biologici sa poata avea acces la dosarul de adoptie, deci la datele personale ale familiei adoptive, dupa ce un barbat din Timisoara a contestat adoptia fiicei sale. El nu a putut reclama infierea fiicei pana nu si-a dovedit paternitatea, timp in care, in  mod incorect, autoritatile au deschis procedura de adoptie a fetei.

Modificarea legii a indreptat decizia CC, care incalca, oricum, Conventia de la Strasbourg. Legislatia de dinainte de aprilie 2008 nu prevedea in mod expres ca parintii naturali ai copilului nu au dreptul sa cunoasca familia adoptiva sau sa vada dosarul acesteia, dar acest lucru decurgea din insasi procedura de adoptie stabilita, precizeaza Gabriela Petrescu. Secretarul general al ORA este de parere ca legea actuala din Romania este foarte buna, iar nemultumirile celor care vor sa adopte copii privind timpul indelungat de rezolvare a unui dosar ar trebui indreptate catre alta institutie. In prezent, in Romania, durata unui proces de adoptie este de aproximativ 12 luni. "Pentru a grabi procedura, Ministerul Justitiei ar trebui sa infiinteze tribunalele pentru minori, ca sa nu mai astepte procesele de adoptii dupa toate divorturile, crimele, partajele si alte cauze care sunt pe rol", subliniaza Petrescu.

» Adoptiile internationale nu vor fi reluate
Modificarea legii privind adoptiile se refera la procedurile pentru adoptiile interne, a precizat un reprezentant al ORA. "Nu vor fi reluate adoptiile internationale, stopate complet de Guvern in luna februarie 2004. Exceptie de la lege fac cazurile in care o persoana cu domiciliul in strainatate este ruda de gradul II cu copilul din Romania pe care vrea sa-l adopte".

Tatiana Dabija
Tatiana Dabijahttp://tatiana-dabija
Tatiana Dabija, sef departament Eveniment
Cele mai citite

Ministrul britanic de Externe i-a confirmat lui Zelenski un ajutor militar de trei miliarde de lire sterline pe an

Secretarul de stat (ministrul) pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, David Cameron, s-a întâlnit, în Ucraina, cu președintele Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre...

VIDEO. Vladimir Putin, prezent la slujba de Înviere, oficiată de Patriarhul Kirill

Credincioșii, inclusiv președintele Vladimir Putin, au umplut Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova pentru slujba de Paște în timpul nopții, condusă de Patriarhul Kirill, șeful...

Firma care a produs fregatele României revine la București într-un moment critic pentru Forțele Navale Române

Firma BAE Systems din Marea Britanie, cea care a produs fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria, își anunță prezența la salonul BSDA 2024 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă