Un economist american, laureat al Premiului Nobel, Joseph Stiglitz, solicitat impreuna cu alte somitati internationale sa redacteze un raport cerut de presedintele Frantei recomanda, nu demult, o radicala modificare a criteriilor statistice ce judeca starea economiei. Trebuie sa luam in calcul nu doar produsul intern brut, cu valoarea totala a productiei de bunuri si servicii, dar si "indicele uman de dezvoltare" creat de ONU in 1990. Acesta include in statistici si speranta de viata, nivelul de alfabetizare, proportia veniturilor pe cap de locuitor si alti indici ce exprima sentimentul de bunastare. E un "factor de fericire" atat de important la nivel individual, dar pe care economistii si oamenii politici il ignora deliberat, ca si cum statele si sistemele economico-financiare nu ar functiona pentru oameni.
Se considera, in mod pervers, ca acelasi presupus mecanism ce regleaza de la sine excesele capitalismului (si am vazut bine ca nu o face!) asigura si bunastarea sau chiar fericirea fiecarui om, din moment ce bogatia materiala se reproduce. Or, nu e tocmai asa. Daca in functie de PIB in clasamentul tarilor bogate pe primele cinci locuri se situeaza Statele Unite, Japonia, China, Germania si Franta, dupa criteriul indicelui de dezvoltare umana ordinea este alta: Islanda, Norvegia, Canada, Australia, Irlanda… Iar Franta abia pe locul 11. La capitolul fericirii nationale brute, tarile care impun cadente productiviste infernale si lasa pe planul al doilea bogatia umana, problemele mediului inconjurator, cadrul social si dezvoltarea durabila au si cele mai grave probleme in actuala criza. Sinuciderile la locurile de munca se tin lant in Franta.
In schimb, buna dispozitie a irlandezilor nu pare sa fi cazut la pamant o data cu indicii bursieri; ca dovada, ei se uita din nou dragastos si spre Uniunea Europeana. Iar islandezii, care au vazut intregul lor sistem bancar prabusindu-se, nu par nici ei demoralizati. Stiglitz, dar si alti economisti – Amartya Sen, alt Nobel – nu vor (sau nu cred ca ar putea fi posibila) o revolutionare din temelii a sistemului economiei de piata. Dar ei au convingerea ca e nevoie de o revolutie in optiunile si prioritatile acestui sistem. El a devenit primejdios caci a progresat spre practici nemiloase si inumane, promovand o productivitate exponentiala care dezumanizeaza. Un alt economist american, Paul Krugman, situat si mai la stanga de Barack Obama, care ii reproseaza presedintelui american tocmai ca cedeaza treptat dictaturii Wall Street, repeta si el ca e nevoie de initiative poltice care sa "umanizeze" capitalismul, nu sa-l elimine.
Daca nu se reuseste acest lucru – iar concluziile dupa recentul G20 indica mai degraba un esec –, se va ajunge din nou la revolutii sociale si la utopii colectiviste!
Cum vedem, economistii avanseaza din nou pe taram politic. Parca o fac cu mai mult succes si aplicare decat strategii politici ai partidelor. Un asemenea discurs ar fi fost asteptat, de multa vreme, poate de la social-democratia europeana. Cea care si-a cladit traditia pe imbinarea armonioasa intre dezideratele sociale si cele productiviste si a fundamentat noua pace si prosperitate sociala dupa cel de-al doilea razboi mondial, reusind sa impuna limite capitalismului hraparet, fara sa piarda vremea cu obsesiile socialistilor (ramasi, aceia, la Internationala si ostili economiei de piata). Discursul social-democrat este insa inadaptat. El se pierde in confuzia atator partide de stanga, complexat pe nedrept si de prabusirea comunismului, cu care nu avea nimic de-a face.
Am vazut catastrofa electorala a social-democratilor in Germania, venind sa confirme degringolada stangii social-democrate din Italia si din Franta. Iar fenomenul are toate sansele sa se repete in Marea Britanie sau in Spania. Victoria stangii in Statele Unite si recenta victorie a socialistilor in Grecia, de fiecare data diferite, cu foarte putine puncte comune de contact, sunt exceptiile care confirma tendinta. Partidul lui Papandreu a fost chemat sa puna economia tarii pe picioare si sa acopere deficitul public. Dar nici el nu aduce un nou proiect de societate. Cat despre Barack Obama, singurul care schiteaza o reforma a mentalitatilor, el are acum in fata un front conservator ca un stavilar la Pacific.
Poate ca absenta unor astfel de programe alternative ii face pe alegatorii europeni sa voteze cu "furie", cum spune fostul premier Michel Rocard, in favoarea celor care au promovat aceasta criza. Iar guvernele de drepta, care nu au complexul "fidelitatii" fata de vreun program social, se adapteaza din mers la toate conjuncturile. si accepta toate solutiile pe termen scurt, atata vreme cat ele nu afecteaza structura compulsiva a sistemului. Iata cateva teme de meditatie, cum tot se lanseaza campania electorala in Romania…
