Zeci de lucări de artă au fost expuse la Cetatea Medievală a Severinului. Icoane pe sticlă, artizanat şi origami, au fost în atenția publicului care a venit, vineri, la vernisaj. Lucrările expuse au fost realizate de cinci deţinuţi din Penitenciarul de Maximă Siguranţă (PMS) din Drobeta Turnu Severin, doi dintre aceştia, Doru Ricea şi Ion Voican, fiind prezenţi şi la eveniment, informează Agerpres.
Şeful Serviciului Educaţie al PMS din Drobeta Turnu Severin, Valentin Brânduşescu, a declarat pentru AGERPRES că piesele au fost realizate în cadrul unui proiect iniţiat în vederea promovării persoanelor aflate în detenţie cu înclinaţii spre artă şi atragerii de turişti în incinta respectivului obiectiv cultural istoric menţionat şi în Diploma Cavalerilor Ioaniţi din anul 1247.
“Prin această expoziţie dovedim că respectăm hobby-ul unor persoane care, accidental, au ajuns după gratii. Noi le asigurăm celor cu talent condiţii de manifestare şi exprimare artistică punându-le la dispoziţie materialele necesare pentru a crea”, a precizat Brânduşescu.
El a mai adăugat că o parte din piesele executate cu răbdare şi pricepere de deţinuţi vor putea fi achiziţionate sau dăruite după ce expoziţia va fi deschisă şi în incinta unităţii pe care o reprezintă