35.9 C
București
luni, 1 iulie 2024
AcasăSpecialExperti in managementul deseurilor la Constanta

Experti in managementul deseurilor la Constanta

Prefectura Constanta, in parteneriat cu primariile din Cumpana, Corbu si Lumina desfasoara un Program de managementul deseurilor si colectare selectiva a deseurilor de la populatie. In cadrul acestui program, saptamana viitoare vor sosi la Constanta patru belgieni, experti in managementul deseurilor, reciclare si colectare selectiva, care vor tine cursuri pentru grupurile-tinta din mediul rural din cele trei localitati. "Proiectul acestui program a fost realizat de doi "trainee" din Marea Britanie, doi practicanti care au venit la noi in urma cu doi ani. In cadrul programului de practica, impreuna cu specialistii din Prefectura, au scris doua proiecte care au si obtinut finantare. Este vorba de Proiectul Constructii durabile si de cel al Managementului Deseurilor. Managementul deseurilor este vital pentru o comunitate deoarece, de acum inainte trebuie sa lucram cu norme europene de protectia mediului si nu mai avem voie sa avem gropi la marginea drumului, iar toate aceste deseuri trebuie stranse si reciclate", a declarat Ileana Gugoasa, sef Serviciu Integrare Europeana din cadrul Prefecturii Constanta. Programul, in valoare de 100.000 de euro, a obtinut finantare anul trecut si a debutat prin vizita unor echipe din cele trei primarii constantene in Belgia. Acestea au vazut modalitatea de gestionare a deseurilor de catre autoritatile publice belgiene, acum expertii lor fiind asteptati sa discute cu oamenii, cu grupurile-0 tinta, nu numai cu functionarii primariilor, ci si cu persoanele care vor sa inteleaga necesitatea introducerii unui sistem de colectare selectiva a deseurilor, in ideea in care taxele pentru acestea vor fi mai mici.

Cele mai citite

Avancronica optimii de finală de la EURO 2024 dintre România și Olanda

Naționala de fotbal a României se află în fața unei performanțe istorice la un turneu final al Campionatului European, Tricolorii putând depăși pentru prima...

Accesibilitate și performanță într-un singur telefon: cum să faci alegerea corectă?

Cauți telefonul perfect pentru tine într-o listă nesfârșită de modele? Poate părea greu să faci o alegere inspirată, mai ales atunci când ai...

Elena Lasconi, noua președintă a USR, a dat curs invitației lui Marcel Ciolacu

La consultările cu privire la stabilirea datei alegerilor prezidențiale, a dat curs invitației lui Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, noua președintă a USR. Ea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă