In Bai, un catun cocotat undeva intre culmile impadurite ale Muntilor Apuseni, vremea pare ca s-a oprit in loc la inceputul secolului douazeci. Doar pe fruntile oamenilor, ridurile adanci masoara trecerea timpului. Tinerii s-au imprastiat care incotro, iar in casele care mai sunt locuite isi duc viata doar batrani. Trei femei si un barbat se incapataneaza sa reziste asediului civilizatiei. Pentru ei, sarbatoarea Craciunului se incheie la apusul soarelui.
Copiii acestora traiesc de mult in Europa civilizata, iar ei supravietuiesc in case de lemn fara energie electrica. Sarbatorile, candva pline de sunet si culoare, sunt acum cenusii. Spiritul Craciunului s-a ascuns adanc in sufletele oamenilor si refuza sa mai iasa de acolo. Brazii impodobiti sunt doar o amintire, iar luminile colorate nici macar nu pot fi imaginate.
Cele patru suflete care mai locuiesc in catunul din inima Apusenilor isi petrec sarbatorile cenusii la lumina lampii cu petrol. In iernile grele sunt complet izolati de lumea civilizata, iar proviziile pentru iarna trebuie sa fie indestulatoare, pentru ca de la inceputul lunii decembrie pana spre mijlocul lunii martie oamenii nu coboara “la oras”.
Sarbatori luminate cu lampasul
Craciunul parca nici nu mai exista pentru cei patru locuitori ai catunului Bai. O lumanare aprinsa langa o icoana, un “Tatal Nostru” evlavios, spus murmurat, si magia nasterii lui Iisus umple sufletele oamenilor, incarcate pana atunci doar cu dorul de copii, plecati de mult undeva in lumea civilizata. Nici vorba de brad impodobit sau alte accesorii moderne de sarbatori.
Mos Craciun nu se incumeta sa urce drumul anevoios care serpuieste printre padurile din Apuseni. Doar un colac cu nuca impletit cu grija si copt de una dintre femei in cuptorul de paine si o oala de pamant umpluta cu sarmale amintesc ca e Craciunul. Cele patru suflete se aduna inca de la orele amiezii acasa la “unchiu' Ilie”, singurul barbat din sat. Acasa la Ilie totul e pregatit. Batranul a facut curatenie, pentru ca stia ca-i vin “musafiri”.
Femeile au aranjat masa, usor stanjenite de prezenta strainilor de la ziar, care fac poze si tulbura linistea lor cu intrebari indiscrete. Totusi, spiritul sarbatorilor este prezent si aici. Dupa un pahar de tuica fiarta, “sfredelul malaiului” cum ii zice Ilie, limbile se dezleaga si inimile bat parca mai aproape una de alta.
In timp ce deapana amintiri, femeile incep sa pregateasca fuioare de lana pe care le vor toarce in zilele urmatoare. “E o traditie de sarbatori sa pregatesti lana pentru tors”, ne lamureste Saveta, cea mai tanara dintre femei. “Lipsa curentului ne face sa nu pierdem niciun moment din lumina zilei. Noptile lungi de iarna le petrecem dormind. Aici totul e legat de lumina”, adauga femeia.
Pruncii, plecati prin lume
Bai este un loc al paradoxurilor. Cei patru locuitori traiesc fara confortul elementar dat de energia electrica. In acest timp, in Anglia, Franta si Spania sase familii, copiii celor patru “supravietuitori” din Bai, isi petrec sarbatorile fericiti si se bucura de confortul vietii moderne. Maria, una dintre femeile din Bai, a avut doi baieti.
“Or plecat la scoala la oras si dusi or fost. Amandoi traiesc amu in Franta. Ne trimit scrisori, vin vara pa aici, ne mai aduc cadouri, pa urma pleaca inapoi la ei acasa. Ca acum acolo ii pantru ei “acasa””, povesteste, cu lacrimi in ochi, batrana.
“Am fost odata si io in Anglia, dar nu mi-o placut. Noi aici ne-am obisnuit si aici vrem sa ne ingroape. Ii greu, da' pantru noi aici ii “acasa””, completeaza Zenovia, o alta femeie al carei copil munceste la Londra. “Lor nu le place aici, ca nu avem curent si nu poti sa urci cu masina decat greu. De aia vin foarte rar la noi. Da' daca-i stim ca is bine, noi suntem fericiti”, povesteste unchiu' Ilie, care, la randul sau, are un copil in Spania.
Craciun fara speranta
Amintirile legate de copii tulbura sufletele parintilor. Ziua de Craciun e pe sfarsite. Batranii isi mai aduc aminte vag de sarbatorile de altadata. De vremurile cand satul era plin de viata, cand umblau cu colindatul si primeau colaci, carnati sau “mere pietrucele”. Acum totul e incremenit parca intr-un basorelief, in care doar patru personaje se misca batraneste de la o casa la alta.
Inainte de lasarea intunericului cele trei femei pleaca spre casa. Sarbatoarea a luat sfarsit, intunericul pune incet stapanire pe catunul Bai. Casele parasite se vad ca niste fantome. Doar la patru ferestre licare lumina slaba a lampii de gaz. E vremea somnului pentru oamenii de aici. Urmeaza o noua zi, un nou an, din aceeasi viata incremenita parca la inceputul secolului trecut.
