33.5 C
București
duminică, 20 iulie 2025
AcasăSpecialEvolutie mixta

Evolutie mixta

Marti bursa a continuat pe aceeasi tendinta ca si in ziua anterioara. Scaderile nu au fost insa la fel de generalizate ca si luni. Doi dintre indicii mai importanti au reusit chiar sa inchida ziua pe plus. Numai indicele sectorial BET-FI a coborat mai semnificativ, iar ROTX si BET-XT au suferit deprecieri de circa jumatate de procent sau mai putin.
Este de remarcat faptul ca valorea tranzactiilor pe piata actiunilor a depasit 3,3 milioane de euro, lucru pe care nu l-am mai vazut de mai bine de o saptamana. Spre deosebire de luni insa, activitatea investitorilor pe celelalte segmente ale pietei (obligatiuni, futures, drepturi de subscriere) a fost mult mai redusa. Pe ansamblu, putem sa spunem ca piata ramane pe o tendinta usor negativa, insa aceasta revenire (foarte firava ce-i drept) a interesului investitorilor ar putea oricand schimba tendinta daca am avea o conjunctura externa favorabila.

 Aceasta s-ar putea materializa daca in urma sedintei FED care a avut loc in ultimele doua zile s-ar lua decizia unei reduceri de jumatate de punct procentual a ratei de dobanda in SUA, pana la nivelul de 0,5% pe an. Cel putin teoretic pietele de actiuni reactioneaza favorabil la reducerile de dobanda. Acum insa mediul economic este mult mai tulbure.

Iulian Panait
Iulian Panait
Iulian Panait - analist KTD Invest
Cele mai citite

Zelenski deschide ușa negocierilor directe cu Putin: Ucraina propune o nouă rundă de discuții săptămâna viitoare

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că țara sa a propus Rusiei o nouă rundă de negocieri, programată pentru săptămâna viitoare, într-o încercare de...

CEO-ul Astronomer a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișând o colegă la concertul Coldplay

Directorul executiv al companiei americane Astronomer, Andy Byron, și-a dat demisia după ce un videoclip cu el îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay...

Alertă europeană: Produse periculoase de pe Shein și Temu ajung zilnic în milioane de case din UE

Comisarul pentru Justiție al Uniunii Europene, Michael McGrath, a tras un semnal de alarmă, privind produsele periculoase care ajung zilnic pe piața comunitarăPlatformele online...
Ultima oră
Pe aceeași temă