12.6 C
București
duminică, 3 martie 2024
AcasăSpecialEvitați înghețata cu arome artificiale!

Evitați înghețata cu arome artificiale!

Înghețată cu arome: 1 din 2 înghețate cu arome conține caragenan; 4 din 5 înghețate cu arome conțin acid citric; 1 din 7 înghețate cu arome conține extract de coșenilă/specie de gândaci. Înghețată din fructe, mai bine zis cu cantități infime de suc de fructe:

9 din 10 înghețate cu fructe/suc de fructe conține acid citric; 3 din 10 înghețate cu fructe/suc de fructe conțin caragenan; 1 din 7 înghețate cu fructe/suc de fructe conțin extract de coșenilă.

Studiul privind calitatea sortimentelor de înghețată cu arome, precum și a celor cu fructe/suc de fructe face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm să înțelegem eticheta!”. Prin această campanie, experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe consumatori să înțeleagă eticheta produselor alimentare astfel încât aceștia să facă achiziții în cunoștință de cauză. Totodată, Asociația Pro Consumatori (APC) își dorește să promoveze un stil de viață sănătos și să tragă un semnal de alarmă în privința unor produse alimentare bogate în zahăr și a unor aditivi alimentari care prezintă un risc ridicat asupra sănătății consumatorilor.

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat, în vederea realizării unui
studiu privind calitatea înghețatei cu arome și a celei cu fructe/suc de fructe, 64 de sortimente de înghețată (39 înghețate cu arome și 25 înghețate cu fructe/suc de fructe), cu arome diferite (lime, căpșune, pepene roșu, cocos, banană, tiramisu, ciocolată, fructe de pădure, vanilie, rom, frișcă, mentă, cola, iaurt, kiwi și pepene galben) și cu conținut de suc de fructe (lămâie, ananas, fructe de pădure, căpșune, vișine, fructe tropicale, pepene roșu, pepene galben, ana-nas, cocos, cireșe și mango). Au fost analizate sortimente de înghețată fabricate/distribuite de către: Alpin 57 Lux (Sebeș-Alba), Nestle România, Macromex (București), Unilever România, România Hypermarche, Kubo Ice Cream Company (Piatra Neamț), Betty Ice (Suceava), Haagen Dazs (Germania), Maresi FoodBroker (Arad), Kaufland, Carrefour, G7 (Italia) și Corte Diletto Ltd (Bulgaria).

Studiul a fost realizat de către o echipă de experți din cadrul APC, coordonată de conf. univ. dr. Costel Stanciu.

La realizarea studiului s-au avut în vedere următoarele obiective:

Îmbunătățirea nivelului de informare al consumatorului de înghețată cu arome sau suc de fructe prin furnizarea de informații rezultate în urma analizei acestor tipuri de produse.

Identificarea ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs în vederea prezentării unor puncte de vedere privind calitatea acestora.

Identificarea aditivilor alimentari din produsele analizate și prezentarea posibilelor efecte ale acestora asupra sănătății consumatorului de înghețată industrială.

Prezentarea unor sugestii de consum

Îmbunătățirea nivelului de informare al consumatorului de înghețată cu arome sau suc de fructe prin furnizarea de informații rezultate în urma analizei acestor tipuri de produse.

La nivelul consumatorilor, trebuie să existe o distincție netă între înghețata artizanală și înghețata industrială. Prima se face din materii prime proaspete, iar comparativ cu cea industrială prezintă următoarele caracteristici: este produsă de același furnizor, prezintă un conținut mai redus de grăsimi (6…10% față de 8…12% în cazul celei industriale), are mai puțin aer în compoziție (max. 35%, adică mai puțin de jumătate față de cea industrială). Ingredientele specifice înghețatei artizanale sunt, în ordine: laptele (min. 60%), zaharurile (14-24%) și smântâna (5…20%), eventual lapte praf – pentru echilibrarea conținutului proteic și a structurii, ouă, adaosuri diverse (cacao, semințe ș.a.) cu rol important în asigurarea echilibrului lichid-solid.

Înghețata industrială este produsă cu multe luni înainte de consum și este preparată din lapte praf, concentrate și sucuri de fructe și numeroși aditivi. În timpul răcirii se introduce în compoziție mult aer (până la 100…130% din volumul propriu), conferindu-se astfel compoziției moliciune și lejeritate. Pentru că se distribuie la distanțe mari, este nevoie de lanțuri frigorifice complexe și eficiente.

Analizând cele 25 de sortimente de înghețată cu fructe/suc de fructe din punctul de vedere al corelației dintre denumirea produsului și cantitatea ingredientului care apare în denumirea acestuia s-a constatat că la înghețata cu fructe/suc de fructe cantitatea de suc din produsele analizate variază, în medie, între 0,11% și 9,6%.

În privința principalilor nutrienți, pe baza declarației nutriționale, s-a constatat că înghețatele analizate prezintă valori mari în ceea ce privește:

– carbohidrații, care ating la unele produse nivelul de 38 grame din 100 grame produs, în timp ce zahărul adăugat atinge nivelul de 34,68 grame din 100 grame produs, respectiv de trei ori mai mult decât conțin 100 ml de băutură răcoritoare pe bază de cola.

– valoarea energetică în cazul sortimentelor de înghețată cu arome se situează între 82 kcal și 268 kcal, în timp ce la sortimentele de înghețată cu suc de fructe, aceasta ia valori între 85 kcal și 284 kcal.

Identificarea ingredientelor folosite la fabricarea acestui produs în vederea prezentării unor puncte de vedere privind calitatea acestora.

Ce conține înghețata? Ingredientele regăsite în compoziția înghețatelor analizate sunt următoarele: apă, lapte praf degresat (0,1% grăsime) reconstituit, lapte condensat degresat, proteine din lapte, iaurt, zer pudră, proteine din zer, unt clarifiat, frișcă, praf din gălbenuș de ou, grăsime vegetală din nucă de cocos, ulei de cocos, ulei de palmier, ulei de rapiță, fibre de Psyllium, fibre de inulină, pesmet din grâu, sare iodată, extract de cafea, zahăr, sirop de glucoză, sirop de zahar invertit, sirop de caramel, dextroză, lactoză, fructoză, lecitină din soia, amidon, gelatină de porc, preparate aromatizante, concentrate vegetale cu rol de colorare, sfeclă roșie, curcumină, arome și pectine.

La ingredientele tradiționale s-au adăugat treptat: apă – nu doar în rețetele de înghețate „ușoare“ (dietetice, economice; de altfel, chiar medicul antic Hipocrate recomanda pacienților săi cure de gheață drept calmant), apoi o gamă largă de aditivi (agenți de îndulcire – zahăr și sirop de porumb; lianți, emulgatori, stabilizatori, agenți de aromatizare și colorare, agenți de îngroșare și pentru textură – gelatină și carbo-xi-metilceluloză excretată fără mo-dificări, nefiind digerabilă, dar în cantitate mare are efect laxativ). Leci-tina din gălbenușul de ou este un emulgator natural, care dispersează fin picăturile de grăsime în apă, prevenind separarea grăsimii de apă și imprimând netezime și cremozitate înghețatei. 

Identificarea aditivilor alimentari din produsele analizate și prezentarea posibilelor efecte ale acestora asupra sănătății consumatorului de înghețată industrială

În cele 64 de sortimente de înghețată s-au identificat 31 aditivi alimentari. Dintre aceștia, următorii sunt suspecți de apariția unor probleme grave de sănătate:

E102, tartrazină, colorant sinte-tic. A fost interzis în SUA, Norvegia, Austria pentru că a fost considerat răspunzător de agravarea astmului, de producerea de iritații la nivelul pielii și de distrugerea ADN-ului.

E 120, carminul, este un colorant roșu strălucitor produs din insecte, coşenile, specie de gândac din Ame-rica de Sud, uscate şi  zdrobite. Carminul nu este recomandat în ali-mentaţia copiilor pentru că poate produce hiperactivitate şi deficienţe de concentrare. Poate produce astm, alergii şi rinite. 

E122, azorubina, un colorant roșu toxic, folosit și în industria textilă, ce poate produce astm sau hiperactivitate la copii. Poate produce reacții la persoanele care nu tolerează aspirina. Este un aditiv interzis în Japonia, Suedia, SUA, Austria și Norvegia.

E131, albastru patent V, este un co-lorant albastru violet care poate provoca reacții alergice, dermatită, tulburări de respirație și este po-tențial cancerigen. A fost interzis în Australia, SUA și Norvegia.

E133, albastru briliant este un colorant albastru care poate provoca alergii la persoanele cu astm mo-derat.

E124, roșu ponceau, este un colorant sintetic care produce reacții alergice, fiind responsabil și pentru hiperactivitatea copiilor, agravarea astmului, considerat a fi cancerigen în multe țări. Produce afecțiuni ale stomacului, ale vezicii urinare, ale măduvei osoase și ale colonului. Acest aditiv crește și aportul zilnic de plumb și aluminiu din organism. E124 este interzis în țări precum Norvegia, Finlanda și din anul 2000 este interzis și în SUA.

E330, acidul citric, agent de reglare a acidității. Cel mai bine documentat efect al acidului citric este distrugerea smalțului dentar, acesta favorizând apariția cariilor dentare. Acidul citric nu este recomandat în alimentaţia copiilor şi nu trebuie consumate alimente ce conţin acid citric de către cei care au afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale aparatului digestiv şi diaree.

E407, caragenan, agent de îngroșare. Unele studii au arătat că poate avea un efect toxic, putând provoca ulcer și cancer. Este interzis în UE în laptele praf de început pentru copii, ca o măsură de precauție.

Prezentarea unor sugestii de consum

În privința modului în care trebuie consumată, un singur producător, respectiv SC Betty Ice SRL din Suceava, oferă consumatorilor următoarea sugestie de consum „Mai lasă-mă 5 minute, apoi mă poți savura!“. În privința înghețatei la caserolă, unii producători fac următoarea recomandare: „Pentru a-i savura gustul, lăsați înghețata 15 minute la decongelat“. Nerespectarea acestor sugestii de consum poate duce la deteriorarea smalțului dentar și la apariția cariilor dentare. În situația în care înghețata se consumă cu înghițituri mari, există riscul inflamării amigdalelor. 

„Înghețata a fost «descoperită», să zicem, cu mulți, foarte mulți ani în urmă, înaintea erei noastre, și presupunea aromatizarea gheții cu miere de albine și nectar de fructe. Însă, de-a lungul anilor, rețeta aceasta atât de simplă s-a complicat extrem de mult, astfel  încât înghețata pe care o cumpărăm din supermarket și le-o oferim copiilor, fără prea multă reținere, include atât de multe substanțe chimice nesănătoase, coloranți, zahăr, siropuri dulci de sinteză, încât fructele au ajuns să fie prezente sub formă de «urme». Acum câteva zile citeam o etichetă de pe o cutie de înghețată dintr-un supermarket.

Numărul ingredientelor se ridica la aproximativ 37. Primele 5 ingrediente erau: apă, zahăr, grăsime vegetală de cocos, zer praf îmbunătățit cu proteine din lapte, sirop de glucoză. Zahărul, alimentul obținut din sfecla de zahăr sau din trestia de zahăr, cu un conținut mare de zaharoză și cu un gust dulce pronunțat,este primul ingredient solid, iar asta nu este deloc un lucru bun. Datele statistice din țara noastră arată că un român consumă în medie 30 de kg de zahăr/an, 30% din populație suferă de obezitate, 20% este supraponderală, iar numărul copiilor supraponderali este cu cel puțin 18% mai mare decât în urmă cu 10 ani, cifre la care se ajunge tocmai din consumul unor astfel de produse în mod regulat. Un alt lucru care mi-a atras atenția a fost prezența etanolului ca și ingredient, chiar în prima treime a etichetei. Etanolul este o substanță organică alcoolică, care din punct de vedere fiziologic poate crea o stare depresivă și acționează ca un anestezic. Totodată, oricând puteți prepara înghețată acasă cu mult mai puține ingrediente și bineînțeles și mai sănătoase. Pe site-ul www.diversificare.ro vă oferim o multitudine de rețete excelente atât pentru copii, cât și pentru adulți.” Eugenia Dobrescu – tehnician nutriționist, fondatoare a
site-ului www.diversificare.ro

„Înghețatele cu arome, respectiv cele cu fructe/sucuri de fructe, în majoritatea lor, nu sunt altceva decât amestecuri realizate din apă sau din lapte praf degresat (0,1% grăsime) reconstituit, uleiuri vegetale exotice, despre care nu ni se spune dacă sunt hidrogenate sau nu, gelatină animală, amidon, zahăr adăugat sub diverse forme și chimicale din belșug. Acest produs, dezechilibrat din punct de vedere nutrițional prin conținutul ridicat de zahăr adăugat, coloranți artificiali, conservanți și arome artificiale, nu trebuie consumat de către copii și persoane cu afecțiuni cardiovasculare, diabet și boli metabolice. Totodată, pentru a evita efectul cumulativ al aditivilor ingerați zilnic și prin consumul de alte alimente, trebuie consumat ocazional de către adulți, în cantități mici, de 40-60 de grame“, a precizat conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele APC.

„Înghețata este un teren de reproducere a bacteriilor existente deja pe materiile prime/ingrediente sau pe gheață. Bacteriile nu se reproduc la temperatura de îngheț, dar nici nu mor; în gheața topită (la suprafață) se înmulțesc rapid, pericolul fiind foarte mare pentru înghețata re-congelată. Înghețata consumată curent dă dependență: cei ce consumă multă înghețată pierd plăcerea trăită de cei ce consumă rar acest deliciu și, în cele mai multe cazuri, își măresc cantitatea porțiilor, cu toate efectele negative ce decurg din această practică. Există multe persoane sensibile alergic la unele ingrediente din înghețată, motiv pentru care consumatorii cu spirit preventiv testează suficient noile produse. Migrenele pot fi, pentru unii consumatori mai sensibili, cauzate de consumul de înghețată. La contactul cu înghețata rece, terminațiile nervoase din cavitatea bucală se inflamează, crescând tensiunea arterială și generând migrene. Și asta se întâmplă mai ales celor grăbiți: deci înghețata nu se înfulecă, ci se mănâncă încet, cu pauze! Mai mult, starea de inflamație favorizează instalarea infecțiilor și slăbirea imunității organismului.” Prof. univ. dr. Ion Schileru – Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, ASE București.   

 

Cele mai citite

România concurează Turcia, oferind o alternativă la “Coridorul Sudic”. Un terminal LNG, la Constanța, va primi până la 9 miliarde de metri cubi pe...

Comisia economică mixtă România - Azerbaidjan se va reuni la 1 aprilie 2024 iar una dintre temele întâlnirii va fi viitorul terminal de gaz...

Cum arată România în topul datoriilor pe cap de locuitor la nivel european

Românii se îndatorează tot mai mult, spun statisticile de la nivel european. Cu toate acestea, valoarea datoriei pe cap de locuitor adult este...

Polițiștii au reținut un tânăr drogat care și-a ucis mama. Se va cere arestarea preventivă

Polițiștii au reținut pe termen de 24 de ore un tânăr care și-a ucis mama, la momentul crimei fiind aparent fiind în stare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă