S-a incheiat epoca emisiunilor estivale in aer liber. Olimp. Plaja e plina de lume, dar ramele panourilor publicitare sunt goale, te poti bucura de mare ca-nainte, cu mentiunea ca acum stii: litoralul romanesc traditional e o destinatie low si medium-market. Emisiunile de plaja nu mai renteaza probabil. Un istoric american scrie ca exista doua interpretari critice ale capitalismului. Intr-una se deplange atomizarea maxima a ceea ce odinioara era solidar. Televiziunea e prima care separa realitati: distractia la mare e pentru tinerii care se uita pe canalele muzicale. Televiziunile generaliste nu-si cheltuiesc banii pe suse la strand, in ore moarte. Seriozitatea e pentru canalele de stiri; fictiunea e pentru inainte de culcare; filmele de arta si porno sunt pentru intelectuali si obsedati insomniaci. OK.
A doua critica adusa capitalismului sustine, invers, ca ceea ce era odinioara separat – valorile in bun si prost, morala in bine si rau, cunoasterea in adevarat si fals – e adus impreuna in devalmasie. Televiziunea e cea care pune la un loc cultura inalta si joasa, informatii utile si povesti horror, vulgaritate si judecati morale. Istoricul american despre care vorbesc zice ca, de fapt, esenta capitalismului sta si-n faramitarea unitarului originar, si-n ingramadirea diferentelor fundamentale, deoarece capitalismul nu inseamna altceva decat un permanent du-te-vino intre o depliere si-o repliere. Televiziunea este, de fapt, apararea si ilustrarea capitalismului in aceasta natura a lui, simultan dubla. Se da un eveniment: meciul Ujpest Budapesta-Steaua Bucuresti. Ca fotbal, nu merita multa atentie.
E vara, e vacanta, sezon sportiv mort. Ce face televiziunea? Isi imparte, pornind de la acest meci, halcile unui eveniment pe care ea il creeaza. Canalele de sport diseca trecutul si viitorul fotbalistic al Stelei; canalele de stiri se duc in tribuna, prevestesc nenorociri, urmaresc cruciadele suporterilor. Momentul in care repriza a doua e amanata cu zece minute aprinde pe ecran "news alert"-uri: meciul s-ar putea sa nu mai inceapa. Sa ai parte de imprevizibil e cel mai mare cadou pe care-l poate primi o televiziune de stiri. Sa poti spune ca ceva care trebuia sa se intample nu se mai intampla devine cel mai arzator eveniment televizual, pentru ca abia acum realitatea se dramatizeaza si rolul povestitorului se justifica. Pe de o parte, deci, capitalismul imparte materie prima (meciul de fotbal) in jocul de pe teren si haloul care-l inconjoara.
Pe de alta, intre faptul real (meciul de fotbal, iar) si preliminariile, marginaliile si ambianta lui nu mai e nici o diferenta, iar povestea pe care televiziunea pretinde c-o spune despre meci (filmarea lui si comentariile) nu mai are nimic comun cu fotbalul; e o fictiune bazata pe inlantuirea dramatizata a unor cadre cu potential dramatic. Dar toate imaginile in miscare au un astfel de potential – stim asta cel mai bine de la animalele de casa (motanul care fuge dupa un tantar) sau, ceea ce arata ca si noi suntem animale, de la OTV. Sa intelegi cum functioneaza televiziunea inseamna sa te intelegi pe tine ca mecanism.
