Toate bazele turistice din localitatea tulceană lucrează la negru, iar primăria nu poate face nimic în această privinţă.
Primarul comunei Maliuc din Delta Dunării, Gheorghe Manole, a dezvăluit că în această localitate nu mai există nici o pensiune turistică autorizată. Acesta a precizat că, în ultimii doi-trei ani, toate bazele turistice care funcţionau legal au fost radiate din evidenţele fiscale pentru că patronii au cerut suspendarea activităţii, iar cei care au construit imobilele turistice în această perioadă nu au mai solicitat autorizaţii să presteze servicii turistice. „Asta nu înseamnă că în comuna Maliuc nu se mai face turism. Dimpotrivă. Numărul turiştilor nu a scăzut, ci a crescut. Întreaga activitate turistică se desfăşoară ilegal, la negru, şi nu le putem face nimic celor care comit evaziune fiscală afectând bugetul local şi al statului. Legislaţia fiscală nu ne permite să efectuăm controale în imobile care nu sunt autorizate şi astfel nu se poate dovedi evaziunea fiscală. Dovada că în casele de vacanţă şi în pensiunile turistice neautorizate din comuna Maliuc se derulează activităţi comerciale ilegale sunt paginile de internet ale pensiunilor turistice prin intermediul cărora patronii fac reclamă pentru atragerea turiştilor şi se fac rezervări”, a spus primarul Manole. Conform estimărilor administraţiei locale, în această comună ar exista peste 50 de imobile în care se desfăşoară activităţi turistice la negru. Garda de Mediu acuză bazele turistice ilegale din comuna Maliuc că poluează pentru că nu au instalaţii de colectare a deşeurilor şi deversează toate mizeriile în apele Deltei.