Ultimul Eurobarometru, publicat zilele trecute, ne aduce o relativă noutate: în lista problemelor cu care cetățenii Uniunii consideră că se confruntă ţările lor, pe locul al doilea – după şomaj – se află imigraţia (fiind menţionată de 23% din respondenţi, fiecare putând alege câte două răspunsuri). Elementul de noutate provine din ascensiunea spectaculoasă în ierarhia preocupărilor – în urmă cu un an, acelaşi Eurobarometru situa această problemă abia pe locul al şaselea (menţionată de 13% din respondenţi).
Întrebaţi care sunt cele mai importante probleme pe care le are de rezolvat Uniunea Europeană, imigraţia a fost răspunsul cel mai frecvent (34%, în creştere cu 13% faţă de anul trecut). Pentru a înţelege amploarea fenomenului, trebuie menţionat că sondajul a fost realizat în luna mai, înainte să fi început spectaculoasele asalturi de la Calais ale imigranţilor asupra Eurotunelului. E uşor de imaginat că aceste cifre vor creşte în urma mediatizării situaţiei de pe malul francez al Canalului Mânecii.
De fapt, importanţa acordată imigraţiei variază foarte mult în interiorul Uniunii Europene. Există, mai întâi, un prim grup al ţărilor în care problema imigraţiei ocupă primul loc între preocupările cetăţenilor; acestea sunt Malta (76%), Germania (46%), Danemarca (35%), Marea Britanie (35%), Austria (31%). Observăm că, exceptând Malta, a cărei situaţie este excepţională datorită poziţiei geografice, niciuna dintre aceste ţări nu se află în prima linie a valului de refugiaţi veniţi dinspre zonele de conflict de pe ţărmul sud-estic al Mediteranei. De remarcat că Franţa, “terre d’accueil”, care găzduieşte în mod tradiţional un mare număr de imigranţi, nu se situează în acest grup, imigraţia fiind aici preocupantă pentru doar 12% din respondenţi. Asta ne arată că, pe lângă realitatea obiectivă şi eventualele sale consecinţe economice, există şi o importantă componentă care determină percepţia asupra fenomenului.
La polul opus se situează ţările în care preocuparea faţă de problema imigraţiei e ca şi inexistentă – Slovenia (1%), Portugalia (3%), România (3%), Estonia (3%), Croaţia (3%), Cipru (4%), Slovacia (4%). În general, sunt ţări relativ recent intrate în Uniune.
Două sunt consecinţele acestei modificări a sensibilităţilor europenilor. În primul rând, avem motive să credem că vom asista la o creştere a nivelului xenofobiei în ţările menţionate ca făcând parte din grupul celor pentru care imigraţia constituie principala problemă. Nu întâmplător, în mai toate ţările (Germania fiind excepţia notabilă) din acest grup activează importante partide eurosceptice de extremă dreaptă: Dansk Folkeparti, câştigătorul ultimelor alegeri europarlamentare din Danemarca, influentul (în ciuda semi-eşecului de la ultimele alegeri parlamentare) UKIP din Marea Britanie, FPÖ – al treilea partid al Austriei, chiar şi după moartea liderului Haider.
Acest lucru nu doar că va afecta situaţia conaţionalilor noştri aflaţi în aceste ţări, dar va face ca intrarea României în spaţiul Schengen să devină (dacă nu era deja) o autentică fata morgana, din ce în ce mai îndepărtată.
În al doilea rând, faptul că cetăţenii comunitari consideră rezolvarea problematicii imigraţiei drept principala sarcină a Uniunii Europene nu va putea să nu producă o schimbare de priorităţi pentru Comisia Europeană. Mă aştept să asistăm la alocarea mai multor resurse pentru soluţionarea acestui complex de probleme (este vorba despre asigurarea unui minimum de condiţii de trai pentru imigranţi, întărirea controlului frontierelor, îmbunătăţirea situaţiei în ţările de origine). Cu alte cuvinte, în măsura în care exista o preocupare a Comisiei pentru soarta ţărilor sărace (cazul României), ea va fi şi mai estompată decât era.
Spuneam că, pentru români, imigraţia nu constituie, conform datelor sondajului, o problemă de actualitate. (Ba chiar, având în vedere preocupantul declin demografic, ar putea fi o soluţie.) Dacă e să recitim efectele derivate enunţate mai sus, vedem că ar trebui să devină şi problema noastră. Pentru că, nu-i aşa?, trăim într-un sat global.
Mircea Kivu este sociolog