In 1923, dupa primul razboi modial, Europa numara 23 de state care totalizau 18.000 de kilometri de frontiera. Astazi ele sunt 50 si totalizeaza 40.000 de kilometri de frontiera. S-ar spune ca Europa se faramiteaza construindu-se si isi multiplica frontierele in timp ce incearca sa le elimine. Iar toate aceste modificari s-au facut prin violenta.
La recentele dezbateri legate de adoptarea unui tratat simplificat pentru Europa, Polonia a adus un argument cel putin ciudat pentru a obtine o cat mai mare pondere in mecanismul de luare a deciziilor. Daca n-am fi avut atat de multe pierderi in cursul celui de-al doilea razboi mondial, populatia noastra ar fi fost mai numeroasa si prin urmare am fi avut dreptul la mai multa putere decizionala in cadrul Europei – cam acesta a fost, in esenta, argumentul primului ministru polonez. Un argument care nu poate fi luat in calcul, pentru ca si alte tari europene au avut pierderi mari in cursul ultimei conflagratii mondiale. Dar ideea ca mortii ar trebui sa aiba si ei un cuvant de spus in acest proces de construire a Europei, mi se pare interesanta.
Mi se pare chiar important sa incercam sa ne imaginam macar punctul de vedere al mortilor, pentru ca Uniunea Europeana este in primul rand o reactie la cultura razboiului care a dominat timp de doua mii de ani in Europa. Iar daca e sa cautam un fundament pentru Uniunea Europeana, el rezida nu atat intr-un document subtirel care si-a pierdut titulatura de constitutie, ci in straturile succesive de morti aflate la baza Europei.
Pentru ca Europa s-a cladit in primul rand pe morti, mortii tuturor razboaielor din ultimii doua mii de ani, mii de razboaie, de fapt. Pentru ca in Europa timp de doua mii de ani a fost la ordinea zilei acest cult al violentei: toata lumea s-a batut cu toata lumea. Ii las pe istorici sa confirme, dar sunt sigur ca in Europa fiecare tara s-a aflat la un moment dat in razboi cu fiecare dintre vecinii ei. Pe rand, sau in acelasi timp, fiecare popor s-a luptat cu toate popoarele din jur, iar prin intermediul diverselor aliante, si cu popoarele din al doilea si din al treilea cerc al vecinatatilor. Ca sa nu mai vorbim si de cealalta specialitate europeana, a razboaielor civile.
Pe fondul acestei culturi a razboiului, mortii s-au adunat in straturi succesive, formand de fapt un popor unic – primul popor unit al Europei. Peste stratul mortilor din razboiul de o suta de ani s-a asezat stratul mortilor din razboiul de 30 de ani, peste care s-a asezat stratul mortilor din perioada razboaielor religioase, peste care s-a asezat stratul mortilor din razboaiele napoleoniene, peste care s-a asezat stratul mortilor din primul razboi mondial, peste care s-a asezat stratul mortilor din al doilea razboi modial… Printre aceste mari straturi s-au strecurat si altele, mai mici, cum ar fi stratul mortilor din numerosele razboaie regionale, cum ar fi cele balcanice (ultimul, merita sa ne reamintim, a fost cel din fosta Iugoslavie si s-a terminat cu zece ani in urma).
Oriunde sapi, in Europa, dai de cateva straturi suprapuse de oseminte, carora li se adauga si numeroasele gropi comune. Militari sau civili, acesti morti care s-au stivuit unii peste altii formeaza adevarata constitutie a Europei, adevaratul ei fundament, adevarata sa forta constitutiva. Pentru ca a fost nevoie de milioane de morti, a fost nevoie de forta ororii, pana cand viilor le-a venit putintel mitea la cap si au inceput sa construiasca o Europa in care relatiile dintre etnii si popoare sa se bazeze si pe altceva decat pe violenta.
A tine cont, in aceste conditii, si de parerea mortilor in ceea ce se construieste nu este deloc o idee absurda. Iar mortii, daca ar fi fost sa negocieze ei constitutia europeana, ar fi dat dovada de mai multa generozitate si s-ar fi inteles mai repede intre ei. Sedimentati acolo, la baza Europei, tinand pe cosul piepturilor lor si pe umerii lor edificiul Europei moderne, mortii au acest mesaj in gurile lor, acest mesaj care ajunge atat de greu la urechile viilor: fiti ceva mai putin egoisti, fiti ceva mai putin nationalisti, fiti ceva mai putin orgoliosi, fiti ceva mai putin surzi la suferintele altora si fiti ceva mai rapizi, ca doar sunteti vii!
La toate aceste reuniuni ale Uniunii Europene, unde se voteaza intr-un fel sau altul, ar trebui sa existe si o urna a mortilor, care sa simbolizeze dorinta lor ca niciodata sa nu se mai repete ceea ce s-a intamplat. In institutiile europene ar trebui afisate lungile liste ale razboaielor din Europa, incepand cu lista celor care s-au produs in secolul al XX-lea, vreo 50 la numar. Iar atunci cand natiunile vii nu se inteleg intre ele, ar trebui sa fie utilizat votul mortilor ca argument final pentru gasirea unui compromis.
Matei Visniec este scriitor roman stabilit la Paris
