Ar putea oare Europa fi un "stat albastru" – adica democrat – , iar Asia unul "rosu" – adica republican?
Alegerile prezidentiale din SUA ofera un test aproape perfect pentru intelegerea diferentelor dintre Weltanschauung-ul european si cel asiatic, chiar daca pe cele doua continente nu exista nici pe departe o unitate de opinii la nivel intern. Daca vrei ca America sa fie un lider prin puterea exemplului, vei tine cu Barack Obama; daca vrei sa te simti reasigurat de continuitatea fortei americane intr-un sens traditional al securitatii,
probabil ca il vei prefera pe John McCain.
In timp ce majoritatea europenilor – cu exceptia celor care din motive istorice si geografice se tem de reintoarcerea "ursului rusesc" – il sustin pe Obama, cei mai multi asiatici, in special cei din randul elitelor, par sa se ralieze lui McCain. Diferenta isi are, probabil, principalele radacini in considerentele strategice, dar comporta, poate, si o dimensiune culturala.
In Asia, Indonezia poate parea "europeana" in frenezia pro-Obama, dar reprezinta in esenta o anomalie in zona, explicabila prin scurtul episod indonezian in copilaria lui Obama. Cu aceasta exceptie, din motive extrem de diverse, elitele asiatice contempla posibilitatea tot mai mare a unei victorii a lui Obama cu oarece dezorientare si chiar teama.
De exemplu, elitele japoneze tind sa prefere continuitatea in detrimentul schimbarii. In conceptia lor, puterea hard a Americii este mai importanta decat cea soft, iar viziunea lor legata de o America "obligata sa conduca" este prevalenta si neschimbata. Pentru aceste elite, SUA reprezinta, in primul rand, greutatea strategica de care e nevoie pentru a contrabalansa China.
Dar si chinezii l-ar putea prefera tot pe McCain, insa din motive exact opuse. Declinul imaginii si influentei Americii in lume nu-i deranjeaza. Ca principala forta in Asia, China a acaparat "aura sperantei" de la SUA. America ar putea sa o recastige sub Obama, dar nu sub McCain. Deci de ce sa sustii schimbarea cand continuitatea iti aduce atatea beneficii?
si in India elitele ajung la aceeasi concluzie, dar tot din motive diferite. Anii epocii Bush sunt vazuti intr-o lumina pozitiva, fiindca ei coincid cu consolidarea statutului international si cu ascensiunea Indiei ca partener diplomatic cheie al SUA in Asia. In Singapore, argumentele ideologice consolideaza interesele strategice. Un regim foarte conservator tinde in mod natural sa prefere un candidat republican unuia democrat.
Dar pe langa aceste consideratii strategice mai trebuie mentionat un lucru (cu prudenta). E usor de spus ca, istoric vorbind, "povara omului galben" tinde sa ia locul "poverii omului alb" la care se referea Rudyard Kipling. Asiaticii nu se grabesc sa constientizeze ca puterea aduce cu sine si un plus de responsabilitate internationala. Dar asiaticii care au ajuns mai mult sau mai putin din urma Occidentul au probleme de a se obisnui cu ideea ca pentru prima data in istorie America nu va mai fi condusa de un presedinte alb. Cum sa te definesti in relatie cu Occidentul cand acesta si-a schimbat atat de spectaculos si de vizibil nu doar infatisarea, ci si esenta?
In Europa constatam o situatie rasturnata. Complexitatea lui Barack Obama este in mod absolut un punct in plus. Pentru fostele puteri coloniale, in care nu exista un echivalent al lui Obama, a-si exprima sustinerea totala pentru el este un fel de exorcizare, daca nu chiar o rascumparare a pacatelor vechi. America deschide inca o data drumul pentru ceea ce si europenii ar trebui sa indeplineasca la un moment dat in raport cu propriile minoritati: un vis devenit realitate. In sens mai clasic, profunzimea sentimentelor anti-Bush o explica pe cea a sentimentelor pro-Obama, dar si relativa distantare fata de candidatura lui McCain.
Europenii s-au simtit oprimati prin demonstratia excesiva a puterii hard americane. Nu i-ar deranja deloc o America mai modesta in afara si mai ambitioasa la nivel intern. In secret spera de fapt ca in aceste vremuri economice grele cel putin o parte a "culturii sperantei" intrupata de Obama ii va insufleti si pe ei si ii va transforma in bine. Ei nu vor doar ca SUA sa-i apere, ci sa-i si transforme.
Perceptia ca Obama poate schimba viziunea pe care America si Europa Occidentala o au una fata de cealalta este un factor important in prapastia emotionala care parca separa Asia si Europa in ajun de alegeri prezidentiale americane. Din aceasta perspectiva, Asia este un continent al status-quo-ului, in timp ce Europa este unul revizionist. Pentru multi europeni, reinventarea Americii este ultima speranta a Europei.
Este o speranta nobila, dar si una periculoasa, deoarece visele pot deveni repede cosmaruri. Iar asta se va intampla daca urmatorul presedinte american va esua in ameliorarea amenintarilor financiare si economice cu care se confrunta tara sa si, o data cu ea, intreaga lume.
