Desi sunt crescatori de animale din tata in fiu, taranii romani din satele transilvanene nu mai stiu ce trebuie sa faca cu ugerele vacii. Or mai avea voie sa mulga bovinele in sustarul ciobit, sa le puna la jug sau sa le atinga cu biciul? Va mai putea badea Gheorghe sa isi taie vitelul, sa isi vanda vaca incercelata dupa obicei european sau sa trimita la oras lapte si branza? Daca da, in ce conditii? Daca nu, de ce? Ceata in care se zbate lumea satului romanesc arata „eficacitatea” cu care au fost finantate asa-zise campanii publice de informare.
Deocamdata, taranii botezati peste noapte „eurofermieri” sunt pierduti intr-o mare de brosuri oficiale care, intr-un limbaj birocratic mai mult ii incurca decat ii informeaza. Macar sunt bune de lipit prin „umblatorile” de lemn care se incapataneaza sa ramana in fundul curtii in ciuda oricaror recomandari europene privind igiena.
Exista probabil functionari sudati prin directiile agricole care nu si-au miscat niciodata… personalitatile pe la sate, dar care stau bine la teorie si ridica sprancenele cu mirare si ironie amestecata fata de faptul ca taranii s-au ferit sa isi declare cotele de lapte. Nici o clipa nu se gandesc ca poate au si ei o vina sau ca poate incaseaza degeaba de la buget o leafa. Dau vina pe mentalitatea „comunista” a taranilor, uitand ca, de cele mai multe ori, cei care pledeaza pentru o „agricultura facuta cu CAP” sunt tocmai ei.
Pentru moment, „standardele UE” le par birocratilor mai tari ca „standardele” locale. In realitate, s-ar putea sa fie chiar invers decat isi imagineaza. Bunica familiei s-ar putea sa nu stie folosi mulgatoarea obligatorie cumparata pe credit de fiul ei si, atunci cand nu o vede nimeni de la Sanepid, sa scuipe in palme si sa mulga cele doua vaci in mod traditional, cum stie de la bunica ei.
La fel vor face taranii romani de cate ori vor fi nevoiti sa incalce cate o reglementare. O vor face fara sa clipeasca, ba chiar cu o oarecare bucurie. Si nici nu vor putea supravietui altfel decat gasind variante de a nu respecta increngatura de prevederi birocratice care ii ameninta, in conditiile in care agricultura sprijinita prin programele europene nu are nici o legatura cu gospodariile medievale de subzistenta care sunt majoritare de exemplu pe Valea Muresului.
E o naivitate sa crezi ca, dintr-o data, motii din Apuseni nu isi vor taia porcul cu cutitul, ca tiganii nu isi vor mai bate caii sau ca ciobanitele de la Sibiu nu vor mai descanta branza scuipand usor deasupra vasului la finalul incantatiei, de dragul standardelor UE. Care standarde, vorba unui prieten viitor „eurofermier”: „nu cred sa ajunga sa ne dea la toti. Mai intai le da la aia cu pile”.
