23 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecialEugen Brădean, audiat la DNA în dosarul Hidroelectrica

Eugen Brădean, audiat la DNA în dosarul Hidroelectrica

Fostul director al Hidroelectrica, Eugen Brădean, este audiat, vineri dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în dosarul „Mită la Hidroelectrica”, pentru acuzaţiile de complicitate la luare de mită şi la dare de mită.

În 24 octombrie, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean.

De asemenea, şi fostul membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi fost consilier al ministrului Constantin Niţă, Ioan Mihăilă, a fost arestat preventiv, în urma acuzaţiilor de dare de mită.

Citeşte şi: Ministrul Niţă, audiat la DNA în dosarul ”Mită la Hidroelectrica”. Vulpescu vorbeşte şi despre alte contracte „problematice

Decizia a fost contestată de cei doi la Curtea de Apel Bucureşti, care a decis definitiv menţinerea măsurii preventive.

Procurorii au arătat, în referatul prin care au propus arestarea preventivă a celor doi, că Eugen Brădean l-a abordat pe holurile instituţiei pe Remus Vulpescu, căruia i-a spus că poate primi între 500.000 şi un milion de euro de la nişte „parteneri”, pentru a sprijini acordarea de contracte de vânzare a energiei electrice unei firme.

Citeşte şi: Omul de afaceri Rareş Criste, audiat la DNA în dosarul „Mită la Hidroelectrica”

Procurorii au precizat că Brădean a menţionat că este vorba de societatea Energon Power & Gas din Cluj şi că ar mai exista alte trei-petru persoane ce urmează să primească bani, fără a dezvălui identitatea acestora şi suma pentru fiecare.

În timpul discuţiei, Brădean, „pentru a întări seriozitatea ofertei făcute”, a acceptat remiterea către Vulpescu a unui avans de 20 la sută, respectiv aproximativ 200.000 de euro, fiind dispus să negocieze cu cei care ofereau această sumă un avans mai consistent de 35 la sută.

Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acţionarilor, Consiliul de Supraveghere şi Directorat. Astfel, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte Mihăilă Ioan. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizării Directoratului din care făcea parte şi Brădean Eugen, au mai arătat procurorii DNA.

Citeşte şi: Cât de sus ajungea mita în cazul de corupţie de la Hidroelectrica

Directoratul Hidroelectrica a respins propunerea unui membru privind participarea companiei cu o ofertă pe bursa OPCOM pentru vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane de euro, la cererea firmei Energon Power&Gas, considerând că încheierea contractului ar produce pierderi semnificative.

„În data de 22 octombrie 2013, directoratul Hidroelectrica, la solicitarea unuia dintre cei cinci membri, a luat în discuţie propunerea cu privire la avizarea participării Hidroelectrica cu o ofertă de vânzare, la cererea de cumpărare iniţiată pe bursa de energie OPCOM-PCCB de către Energon Power&Gas (ENG ON 003) pentru cantitatea de energie de 7.012.800 MWh, cu livrare în perioada 2014-2017, la preţul de 165 RON/MWh (inclusiv TG)”, arăta Hidrolectrica, într-un comunicat de presă.

Citeşte şi: Director în cadrul Hidroelectrica, în conflict de interese de natură penală

Directoratul a respins propunerea cu trei voturi „împotrivă”, o abţinere şi un vot „pentru”, fiind astfel consemnată o majoritate care a considerat că un asemenea contract nu poate fi incheiat, pentru ca ar genera pierderi semnificative pentru companie.

Comunicatul Hidroelctrica nu a menţionat votul dat de fiecare membru al directoratului. Din directoratul Hidroelectrica fac parte Mihail Stănculescu, Aurel Cocoş, Eugen Brădean, Mihai Teleanu şi Ovidiu Agliceru.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă