11.1 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialEstonia va prezida Uniunea Europeană în 2017 în locul Marii Britanii

Estonia va prezida Uniunea Europeană în 2017 în locul Marii Britanii

Estonia va asigura preşedinţia semestrială a Uniunii Europene în a doua parte a lui 2017, cu şase luni mai devreme decât era prevăzut, în urma deciziei Marii Britanii de a renunţa la dreptul său de a deţine preşedinţia, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Consiliului European, relatează Reuters, citată de News.ro.

Ambasadorii statelor membre UE s-au reunit la Bruxelles după anunţul Guvernul britanic, care a subliniat că vrea să acorde atenţie negocierii ieşirii sale din Uniune. Preşedinţia semestrială a Consiliului European este deţinută în prezent de Slovacia, căreia îi va urma Malta în primul semestru al anului viitor. Estonia urma să preia preşedinţia în primul semestru al lui 2018 – ceea ce ar fi coincis cu marcarea 100 de ani de la înfiinţarea statului modern -, iar Bulgaria în semestrul al doilea.

“Soluţia este ca toată lumea să devanseze cu şase luni”, a anunţat un purtător de cuvânt al Consiliului. Acordul încheiat în acest sens de către ambasadori urmează să fie validat de cele 28 de state membre, a adăugat el.

Cele mai citite

CSM București, campioana României. „Tigroaicele” au reușit o nouă triplă

CSM București a învins-o sâmbătă pe CSM Târgu Jiu cu scorul de 30-27, în Sala Apollo din Capitală, în etapa cu numărul 24 din...

Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...
Ultima oră
Pe aceeași temă