17.7 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSpecialElevă de 11 ani, trimisă acasă pentru că avea fustă cu model....

Elevă de 11 ani, trimisă acasă pentru că avea fustă cu model. ISJ a demarat o anchetă

O elevă de 11 ani a fost trimisă acasă de directoarea școlii deoarece fusta fetei nu respecta regulamentul: în loc să fie neagră simplă, avea un model cu flori albe. Fetița a trebuit să traverseze un drum european și o cale ferată de una singură până acasă, potrivit știrileprotv.ro. 

Mai mult, înainte de o scoate afară de la ore, directoarea i-a spus elevei că este proastă și a făcut-o nesimțită.

Mama fetei s-a dus la școală pentru a o confrunta pe profesoară. Directoarea școlii i-a spus că nu a făcut-o proastă ci a întrebat-o ”dacă e proastă”, dar a recunoscut că i-a spus că este nesimțită. 

De asemenea, directoarea a subliniat că regulamentul trebuie respectat. 

"Eu i-am zis să se ducă acasă. Ea stă la 150 de metri, trebuia să se întoarcă după cinci minute, i-am și zis doar că ea s-a întors cu mama ei, care a făcut circ”, a declarat directoarea școlii. 

Mama fetiței, Sorina Spilcea a spus că orice i se putea întâmpla fetei pe drum, care a venit acasă plângând și tremurând. 

Potrivit Legii 257/2013, scoaterea elevilor din clasa în timpul orei, trimiterea lor la colț, insultele și jignirile sunt interzise, fiind considerate tratamente degradante. Inspectoratul Școlar Județean Constanța a demarat o anchetă în cazul directoarei. 

Cele mai citite

Aproape 1.000 de pompieri au fost trimiși în zonele afectate de inundații din județul Galați

Aproape 1.000 de pompieri din 27 de unităţi din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au fost mobillizați în sprijinul salvatorilor de...

De ce utilizatorii Apple rămân fideli brandului? Top 3 motive care explică succesul companiei americane

Cu siguranță ai văzut până acum cel puțin o dată logo-ul cu mărul lui Steve Jobs. Compania Apple este unul dintre cele mai cunoscute...

Noua Comisie Europeană: Lupte politice, demisii surprinzătoare și acuzații de inechitate de gen în echipa Ursulei von der Leyen

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta marți, la Strasbourg, noua echipă de comisari și distribuirea portofoliilor acestora, după săptămâni de negocieri...
Ultima oră
Pe aceeași temă